Ciprian Marinuţ
Handbalistele de la Cetate Deva vor încerca să nu intre la apă şi în al doilea meci pe care-l dispută pe malul Dunării, în această săptămână. Învinse, luni, de Dunărea Brăila, devencele speră la un rezultat pozitiv, azi, de la ora 17.00, cu Oţelul Galaţi.
Orice punct ar fi de aur
Aflate pe penultimul loc al clasamentului, devencele au nevoie de puncte ca de aer pentru a evada din zona periculoasă. Cartaş şi compania sunt decise să lupte până la capăt şi speră că vor scoate un rezultat bun, care să le menţină vie speranţa că se pot salva de la retrogradare. Nu va fi însă simplu, deoarece Oţelul (locul 5) este o echipă solidă şi vrea să-şi ia revanşa după semieşecul (20-20) din tur de la Deva, pus în cârca arbitrajului defavorabil. Atunci, în ultimul minut al jocului, când scorul era egal şi Oţelul avea atacul, mingea a ieşit în aut, iar arbitrii n-au oprit cronometrul. Formaţia de la Dunăre a ratat atacul decisiv şi s-a plâns că ar fi fost încurcată de arbitri. Chiar şi în aceste condiţii, oţelarele pot fi încurcate, întrucât antrenoarea lor admite că stau prost la capitolul moral. „După înfrângerea de la Cluj, fetele au avut un moral scăzut. Am discutat cu ele şi sper că am reuşit să le readuc tonusul normal. Trebuie să ne mobilizăm şi să ne luăm punctele”, a spus antrenoarea echipei de la Dunăre, Alexandrina Soare.
Formaţia antrenată de Alexandru Weber s-a pregătit după partida de luni, până ieri la Brăila, iar azi va ajunge la Galaţi, chiar înaintea meciului.
Doi amici afaceriști din sudul județului, cunoscuți pentru faptul că s-au lăudat cu relațiile și…
Constantin Radu Tudosie, regizor și actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…
Cristian B., din Vulcan Pentru că riscă pedeapsa cu închisoarea pentru că a hărțuit o…
În perioada 15–16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au…
Tânăra l-a cunoscut pe abuzator, un bărbat din Chimindia, pe Internet și a crezut că…
Polițiștii din județul Hunedoara au depistat, marți, 15 septembrie, doi conducători auto care se aflau…
View Comments
nici o sansa