Sport

Cetate, „dărâmată” la Cluj

Unica echipă hunedoreană din primul eşalon, Cetate Devatrans, a suferit o înfrângere umilitoare, la  10 goluri diferenţă, 34-24, în partida susţinută sâmbătă, în deplasare, în faţa vicecampioanei U. Jolidon Cluj. Devencele au rezistat onorabil doar până la pauză, când scorul a fost numai de 13-9 şi s-au prăbuşit în repriza secundă în care adversarele şi-au mărit permanent avantajul. U. Jolidon a demonstrat că are echipă, întrucât trei jucătoare au marcat câte cinci goluri şi altele trei, câte patru. În schimb, la Cetate s-a văzut din nou că există doar două-trei sportive valabile şi nu o echipă, dovadă că în afară de Toth (7 goluri), Cartaş (5 goluri) şi Munteanu 5 (goluri) celelalte jucătoare au marcat puţin. După şapte etape, Cetate are două victorii şi cinci înfrângeri, fiind în „subsolul” Ligii Naţionale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura