Certificatul medical pentru carantină

„Ținând cont de necesitatea punerii în concordanță a dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește asigurarea unui acces mai facil la certificate de concediu medical în situația în care se impune izolarea persoanelor asigurate, prin reconsiderarea obigației acestora de a prezenta adeverința de la plătitorii de indemnizații,

pentru a se responsabiliza persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen, și care, la întoarcerea pe teritoriul României, pentru a nu deveni astfel factori de risc pentru persoanele cu care vin în contact, intră în concediu medical pentru carantină, pentru care din bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate se suportă indemnizațiile corelative, ”

Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență Nr.74/2021 din 30 iunie 2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, pentru modificarea art.299 alin.(4) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale – publicată în Monitorul Oficial Nr. 645 din 30 iunie 2021.

Printre altele, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 a fost modificată și completată după cum urmează:

„La articolul 22, după alineatul (1) se introduce un nou alineat (1^1), cu următorul cuprins:

(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), indemnizația prevăzută la art. 18 lit. b) se suportă pentru o perioadă de 5 zile din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în cazul în care se instituie măsura carantinei la întoarcerea pe teritoriul României, pentru o persoană care s-a deplasat în interes personal într-o zonă în care la momentul deplasării exista epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen, în condițiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănatate nr. 15/2018/1.311/2017, cu modificările și completările ulterioare. ”

Potrivit prevederilor art.37 alin.(5) din Ordinul Nr.1398/729/2021 din 29 iulie 2021 pentru modificarea și completarea normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr.15/2018/1.311/2017: „ Prin excepție de la prevederile alin.(4), în cazul în care se instituie măsura carantinei la întoarcerea pe teritoriul României, pentru o persoană care s-a deplasat în interes personal într-o zonă în care la momentul deplasării exista epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen, din perioada cuprinsă în concediul medical pentru carantină se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate numai indemnizația aferentă primelor 5 zile de carantină.  ”

Prin urmare, în cazul persoanelor care vor beneficia de concediu medical pentru carantină, urmare situațiilor reglementate prezentate mai sus, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale  de sănătate se suportă / se va suporta numai indemnizația aferentă primelor 5 zile de carantină – angajatorul neavând obligația plății indemnizației pentru restul de zile (din concediul medical pentru carantină).

 

 

Societatea TVG TAX AUDIT SRL

Societate de consultanță fiscală

Societate de audit financiar

 

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

3 ore ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

3 ore ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

4 ore ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

5 ore ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un ales local vrea să demisioneze, după ce a ajuns la concluzia…

23 de ore ago