Categories: Actualitate

Certeju de Sus, de la un trecut pe datorie, la un prezent cu eforturi investiţionale

 

 

 

 

 

 

 

Magdalena Șerban
Cu o datorie moștenită de la vechea conducere locală, în cuantum de 8,5 milioane de lei, care atârnă greu în dezvoltarea majoră a comunei, ad­minis­trația publică din Certeju de Sus face minuni la capitolul investiții. Asta, fiindcă deși contextul actual nu este unul favorabil, acestea nu lip­sesc. Ba mai mult, se desfășoară pe mai multe segmente de modernizare.

Start pe minus.
Un mare minus, dificil
de recuperat
,,Lucrurile se mișcă în direcția as­cendentă și sperăm ca după ce ne vom elibera de această piatră de moară să putem discuta și de fonduri europene consistente pentru a demara pro­grame majore. Datoria nu se achită după cum ne-am dori, mergem cu ea pe mai departe, dar ne dăm silința să găsim o soluție pentru deblocarea si­tuației. În momentul când va fi deblo­cată ne va permite să accesăm fonduri europene, vitale pentru șansele noas­tre reale de mai bine investițional. Vreau să precizez un lucru important, și anume că acel control financiar a fost făcut în 2018, deci categoric nu a fost în perioada mandatului meu. Eu doar în noiembrie anul acesta fac 2 ani de mandat. Oricum, nu vrem să sărim cu acuze și să găsim scuze, dar e corect ca cetățenii să știe exact cum stau lucrurile și cu ce am plecat la drum”, a transmis primarul din Certeju de Sus, Alexandru Luca.

Nu bat deloc
pasul pe loc
Edilul a precizat că prin Masterplanul implementat la nivel de județ din bani europeni de operatorul regional APA PROD S.A, aproape jumătate din co­mună va avea parte de aducțiune cu apă din Râul Mare Retezat, lucrările la rețeaua centralizată fiind în curs de execuție. De asemenea, prin drămuirea bugetului propriu, în ciuda piedicilor economice, autoritatea publică locală va finaliza înlocuirea acoperișului de la Școala Gimnazială Certeju de Sus. Din aceeași resursă limitată, dar făcându-se eforturi și calcule peste calcule, în luna august se va începe reabilitatea căminului cultural din Vărmaga. ,,Prin programul național OCPI avem în curs întabularea sistematică în localitățile Săcărâmb și Vărmaga, fiind la al doilea proiect. Pe sistematicul trecut nu s-au emis încă titluri de proprietate, dar urmează. Primul proiect a vizat Nojag, Certej și Măgura. Apoi, tot în prezent avem în procedură de licitație lucrările la rețeaua de canalizare pentru satele Bocșa și Hondol, în baza unei finanțări pe care am câștigat-o prin PNI Anghel Saligny, cifrând 2 milioane de euro. În luna august începem lucrările la noul dispensar medical ce va fi în clădirea primăriei vechi (lucrari ce sunt sprijinite de societatea Vardev, căreia îi mulțu­mim pentru implicare în viața comu­nității). De asemenea, tot în august va debuta înlocuirea acoperișului la că­minul cultural din Nojag. Mai trebuie precizat că avem un alt proiect pe Anghel Saliny pentru rețea de apă în satele Măgura Toplița, Toplița Mure­șului și Săcărâmb pe care dorim sa îl implementăm. Mergem mai departe cu strategia propusă pentru dez­voltarea locală, comuna având nevoie de un amplu avânt po­zitiv, unul continuu și susținut, fiind necesar să se recupereze multe trenuri pierdute. Dez­voltarea comunelor prin in­vestiții se realizează prin mo­dernizarea infrastruc­turii de bază, atragerea de fonduri europene și națio­nale, precum și prin stimu­larea economiei locale. Di­recțiile principale includ re­țelele de utilități și serviciile publice. Le vizăm pe toate”, a mai subliniat alesul local.

Vrei carte de identitate nouă?
Ești așteptat la CARAVANA CEI
O altă noutate este că în curând, Caravana Cărții Electronice de Iden­titate (CEI), un proiect itinerant coor­donat de Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, menit să ajute cetățenii să obțină noul document biometric mult mai ușor și rapid, urmează să fie pre­zentă în comuna Certeju de Sus pentru a prelua cererile direct de la fața locului.
,,În data de 11 august vine caravana CEI la Primărie. Cetățenii au ocazia să-și depună documentele necesare pentru obținerea noului act de identitate ce integrează elemente avansate de se­curitate împotriva falsificării și permite autentificarea în condiții de siguranță în platformele digitale ale statului. Totodată, acesta poate fi utilizat ca document de călătorie în țările mem­bre ale Uniunii Europene și în toate acele state terțe care recunosc acest document de călătorie. Documentele necesare pentru depunerea cererii sunt: actul actual de identitate, certifi­catul de naștere (original), certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț ( după caz), dovada adresei de domiciliul (adeverință primărie). Pentru minorii sub 14 ani este necesară prezența ambilor părinți și se plătește o taxă la CEC sau stație de plată în valoare de 70 de lei. În rest, pentru adulți e gratuit”, a anunțat edilul.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNȚ

    Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.…

3 ore ago

Cum să transformi curățenia casei într-o rutină mai rapidă și mai plăcută

Într-o locuință bine îngrijită, diferența nu stă doar în ordine, ci și în felul în…

17 ore ago

Gura lumii

Lupta pentru ciolan nu se stinge niciodată în sudul județului, iar când e vorba de…

23 de ore ago

Dr. Emil Stoica a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului Județean de Urgență Deva

Medicul Emil Stoica a câștigat, ieri, un nou mandat de manager al Spitalului Județean de…

23 de ore ago

Se finalizează lucrările la ”Autostrada Urșilor”: Coșmarul șoferilor se apropie de final

Lucrările avansează în ritm accelerat pe ultimul lot lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și…

23 de ore ago

Complexul Aqualand se închide o lună

Complexul de agrement Aqualand Deva va fi închis începând cu data de 1 august 2026…

23 de ore ago