Categories: ActualitateFlash

Cerşetorii, mai bogaţi decât cei care le dau de pomană

Livia Botici

Aproape la fiecare colţ de stradă din judeţ, fiecare dintre noi observă câte o persoană, care stă cu mâna întinsă, pentru ca trecătorilor să li se facă milă şi să-i dea câţiva lei. Numai că, nimeni nu ştie că acei oameni îmbrăcaţi ponosit, cu picioarele desculţe şi cu o privire care imploră milă au mai mulţi bani în buzunar, decât cei care le dau un bănuţ, de pomană.

Câştigă minimum 50 de lei, pe zi

Fără nici un fel de îndoială, putem să numim cerşetoria, drept cea mai profitabilă afacere, în această perioadă de criză financiară. Banii câştigaţi nu sunt impozitaţi de către stat, cerşetorii nu suferă din cauza creşterii cu cinci la sută a Taxei pe Valoare Adăugată şi, pe deasupra, mai au şi un „salariu“ lunar asigurat, care depăşeşte frecvent 1.500 de lei. Ei bine, probabil că fiecare dintre dumneavoastră vă gândiţi că ar trebui să vă schimbaţi profesia, pentru că în cerşetorie nu aveţi nevoie decât de nişte haine rupte, foarte ieftine, pantofii nu sunt obligatorii, mai aveţi nevoie de mult tupeu, dar şi de foarte mult timp liber, pentru a-i putea convinge pe oameni că sunteţi nevoiaş şi că nu aţi mai mâncat de vreo trei zile. „De cele mai multe ori, cerşetorii fac bani frumoşi din această activitate, în funcţie de mila pe care o inspiră oamenilor, dar cel mai bine câştigă copiii. Într-o zi slabă, din punct de vedere al profitului, aceştia strâng în jur de 50 de lei, iar într-o zi bună, de obicei de sărbători sau duminica, în faţa bisericilor, banii pe care îi câştigă pot ajunge chiar până la 150 de lei”, a declarat comisarul şef Cristian Horvat, şeful Biroului pentru Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Deva. Conform reprezentanţilor Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, doar în primul trimestru al acestui an, au fost descoperiţi la cerşit aproape 60 de copii.

Amenzi neplătite

Potrivit Legii 61/1991, apelarea repetată la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, sau obligarea altei persoane să cerşească, reprezintă infracţiune şi se pedepseşte cu amendă între 100 şi 500 de lei. Ei bine, cu toate că de la începutul anului 2010, poliţiştii au descoperit aproape 500 de cerşetori, pe străzile judeţului, şi au aplicat amenzi contravenţionale de peste 80.000 de lei, adică aproape un miliard de lei vechi, nici unul dintre cei sancţionaţi nu şi-a plătit amenda. Astfel, banii frumoşi, câştigaţi de pe urma acestei afaceri profitabile, nu au fost risipiţi cu plata datoriilor faţă de stat.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • e greu de facut diferenta...no...pe mine nu ma mira...Livia incurca borcanele frecvent...
    Pentru asta o propun la o amenda...penala

    Asta cand se da?

  • Domnilor, gresiti amarnic si faceti judecati de valoare, fara a fi informati. Potrivit Codului Penal al Romaniei, cersetoria reprezinta o INFRACTIUNE.

    Cerşetoria

    Art. 367. - Fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.

    Cerşetoria calificată

    Art. 368. - Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil care, având capacitatea de a munci, se foloseşte de copil pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Organizarea cerşetoriei

    Art. 369. - (1) Îndemnul sau înlesnirea practicării cerşetoriei de către un minor ori tragerea de foloase de pe urma practicării cerşetoriei de către un minor se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani.

    (2) Recrutarea sau constrângerea unui minor la cerşetorie se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

    (3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) este săvârşită de un părinte sau de un reprezentant legal al minorului, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (1), şi închisoarea strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (2).

  • Mea culpa..

    Pai bagati Guvernu la inchisoare...Nu vedeti cum cerseste bani de la bancheri? Ca iara au dat de fundu sacului? Sau asta nu e cersetorie? E scamatorie? Sau incompetenta?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Anunță cârcotașii că un personaj negativ din zonă se duce pe la primari și îi…

16 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a investit în echipa de fotbal Corvinul Hunedoara…

16 ore ago

Bulina neagră

C.H., acuzat de pornografie infantilă Pentru că este acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor…

16 ore ago

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad,…

16 ore ago

Erbicide expirate – vândute agricultorilor din Țara Hațegului

Chimicalele folosite în combaterea dăunătorilor vândute de o firmă din Păclișa erau ieșite din termenul…

16 ore ago

Traficant de droguri, condamnat la 7 ani de închisoare

Traficantul vindea consumatorilor din zona Bradului cam tot ce se poate în materie de substanțe…

16 ore ago