Zeci de cerşetori din localităţile Văii Jiului au pus stăpânire, la propriu, pe mânăstirea din Defileul Jiului, unde a avut loc hramul schitului de lângă aşezământ.
Încă de dimineaţă, în staţiile CFR de pe raza Văii Jiului, zeci de cerşetori aşteptau cuminţi trenul care avea să-i ducă la Mânăstirea Lainici din Defileul Jiului, unde în fiecare an de Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, se strâng mii de pelerini din toată ţara. Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Mântuitorului umple buzunarele cerşetorilor din cele şase localităţi ale Văii Jiului care merg către Mânăstirea Lainici. Cum sunt câteva mii de credincioşi care participă an de an la ceremoniile religioase de la schitul mânăstirii şi de la mânăstire, succesul este garantat. „Facem bani, am făcut anul trecut 1.000 de lei, fără mâncare. Am fost eu şi copiii, trei copii. Acum este şi nevastă-mea cu noi şi cred că facem mai mult. Trebuie să fie cineva care să primească de pomană”, mai spune unul dintre cei plecaţi la mânăstire, la cerşit, Cornel.
Schimbarea la Faţă a Mântuitorului este una din cele mai mari sărbători creştine şi unul dintre evenimentele importante pentru Mânăstirea Lainici. În 6 august, este hramul Schitului Locurele, aşezământ al mânăstirii, situat în imediata apropiere de lăcaş. Mânăstirea numită de pelerini „Mireasa din Defileul Jiului” este aşezată la mijlocul Defileului Văii Jiului, la 25 km distanţă de Petroşani. Aici se află şi o icoană a Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare, adusă în anul 2006 şi despre care se spune că este făcătoare de minuni, iar acesta este încă un motiv pentru ca lăcaşul de cult să fie un loc important de pelerinaj al credincioşilor din toată ţara.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…