FlashPolitica si administratie

Cernea cere despãgubiri de 1 leu

Sorina Popa

Remus Cernea (foto), care a candidat independent la alegerile din 5 decembrie, din Colegiul Haţeg, a depus o contestaţie la Tribunalul Hunedoara, privind refuzul postului public de radio Timişoara, de a-i acorda timpi de antenă în campania electorală.

„Am solicitat, în calitate de candidat independent la alegerile parţiale din Colegiul nr. 3 Haţeg, dreptul de a participa la o dezbatere electorală, pe care postul public de radio a organizat-o în data de 2 decembrie 2010. Această cerere mi-a fost refuzată. Am solicitat Tribunalului trimiterea către Curtea Constituţională a excepţiilor de neconstituţionalitate, pe care înţeleg să le ridic în privinţa articolului de lege în baza căruia mi-a fost respinsă cererea respectivă, admiterea contestaţiei şi repararea prejudiciului suferit prin obligarea Societăţii Române de Radiodifuziune-Postul Regional de Radio Timişoara, la plata unei despăgubiri de 1 leu”, a declarat Remus Cernea.

Fostul candidat susţine că i s-au încălcat mai multe drepturi constituţionale. „Solicitării mele nu i s-a dat curs, specificându-se că a fost depăşit termenul limită pentru depunerea cererilor pentru obţinerea de timpi de antenă a candidaţilor la alegerile parţiale. În data de 3 decembrie, am trimis postului public de radio Timişoara o plângere prealabilă. Argumentele principiale pentru care consider că refuzul de a mi se acorda, în calitate de candidat, timpi de antenă în perioada campaniei electorale, îmi încalcă o serie de drepturi. Într-adevăr, în 22 octombrie a expirat termenul de 48 de ore, aşa cum este el prevăzut de lege, de la anunţarea datei alegerilor din 5 decembrie 2010. Dar, acest articol de lege, nu are vreo justificare democratică, fiind unul neconstituţional, întrucât generează o discriminare între candidaţi şi încalcă o serie de articole ale legii fundamentale, afectând pluralismul politic. Mi-a fost astfel anulat în mod nedemocratic şi arbitrar, dreptul de a mă adresa cetăţenilor cu drept de vot din Colegiul nr. 3 Haţeg, deşi formal, am acelaşi statut de candidat cu ceilalţi competitori la aceste alegeri”, a adăugat Cernea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura