Categories: Sport

Cere amânarea plăţii vizelor

Gheorghe Şcurhan (foto), antrenor coordonator la secţia de şah a CSM Jiul Petroşani, propune Federaţiei Române de şah ca plata vizelor anuale ale jucătorilor să fie făcută începând cu data de 1 martie, deoarece bugetele cluburilor se aprobă greu la început de an. „Având în vedere că foarte multe cluburi din ţară sunt bugetare şi bugetul se aprobă foarte greu la început de an, propun Federaţiei ca plata vizelor anuale ale jucătorilor să se poată efectua începând cu data de 1 martie, rămânând astfel valabile vizele vechi”, a spus Gheorghe Şcurhan. Antrenorul a făcut o scurtă retrospectivă la nivel naţional, atât în rândul turneelor de copii şi juniori, cât şi în cele de seniori, evidenţiind în special organizatorii principali ai competiţiilor. „Vreau să remarc seriozitatea organizatorilor implicaţi şi a cluburilor din ţară în cele peste 300 de competiţii organizate şi omologate de Federaţia Romană de Şah şi FIDE. Este lăudabil faptul că, de la an la an, numărul organizatorilor care se implică în organizarea de competiţii serioase creşte considerabil. Cu siguranţă, un lucru îmbucurător pentru anul 2016 este organizarea la Mamaia a Campionatului European pentru Copii şi Juniori la şah clasic”, a spus Gheorghe Şcurhan, antrenorul care a descoperit-o pe Daria Vişănescu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago