hands on steering wheel driving car
O tânără din municipiul Deva s-a ales cu dosar penal pentru că și-a încredința autoturismul unui adolescent în vârstă de 17 ani, din Cristur, deși știa că nu are dreptul să conducă pe drumurile publice.
Și minorul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis. Cea care l-a încurajat să încalce legea nu este la prima abatere. Cei doi au fost trimiși în judecată, iar instanța de cameră preliminară a dispus începerea judecății. Trimisă în judecată, în stare de libertate, femeia mai are un dosar pe rolul Judecătoriei Deva, aceasta fiind prinsă conducându-și autoturismul în stare de ebrietate. Polițiștii au prins-o în iulie 2023 pe drumul public din Sântuhalm, în timp ce-și conducea mașina având o alcoolemie de 1,43 g/l alcool pur în sânge. (M. Gânju)
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…