Categories: Actualitate

Cercetat penal după ce a tăiat fără drept arbori

Un tânăr de 27 de ani, din Băiţa, a fost oprit pentru control de către poliţiştii din Şoimuş, pe D.J. 706A, în localitatea Băiţa, iar în urma verificărilor s-a ales cu un dosar penal.
Tânărul conducea un autoturism cu re­morcă, cu care transporta material lemnos, însă atât autoturismul cât şi remorca nu erau înmatriculate în circulaţie. În plus, ma­terialul lemnos transportat nu avea aviz de însoţire, fiind tăiat fără drept de pe un teren acoperit cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional, situat pe raza satului Ormindea, proprietate a tatălui tâ­nărului. În urma cubajului materialului lem­nos, s-a constatat că volumul materialului lem­nos transportat, specia cer, este de 1,3 mc, acesta fiind confiscat şi predat în cus­todia reprezentantului Ocolului Silvic Si­meria. Tânărul s-a ales cu o amendă de 5000 de lei şi un dosar penal pentru co­mi­terea infracţiunilor de conducere a unui vehi­cul neînmatriculat şi tăiere fără drept de arbori. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago