Paguba provocată complexului sportiv din Aninoasa s-a ridicat la aproape 15.000 de lei.
Incidentul a avut loc în vara anului 2020, iar vinovat de distrugeri este un tânăr care-și serba majoratul. ”Inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani, aniversare pe care a hotărât să o sărbătorească în incinta Complexului Sportiv Anena din Orașul Aninoasa. El, împreună cu prietenii acestuia, au consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 01:00 din noaptea de 11.07/ 12.07.2020, pe fondul consumului excesiv de alcool, a început să lovească cu mâinile şi picioarele tomberoanele cu deşeuri şi două cuptoare pentru picnic. De asemenea, s-a constatat faptul că au fost distruse şi două panouri (ținte) folosite la tir cu arcul”, au reținut magistrații.
Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Aninoasa s-a considerat prejudiciată și a cerut despăgubiri iar tânărul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de distrugere. Judecătoria Petroșani l-a condamnat pe tânăr la pedeapsa de 100 de zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, dar și la daune de 14.998,50 de lei reprezentând contravaloarea celor două cuptoare de picnic distruse. Alți 800 de lei trebuie să achite pentru distrugerea a două panouri (ţinte) folosite de sportivi. (M.Gânju).
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…
Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…
Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…
Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…