Categories: Fara bascalie

Centrul istoric al Devei (II)


Art Nouveau este probabil cel mai cunoscut curent artistic al secolului XX. Pornit din Bruxelles, dar asumat repede de lumea franceză, stilul art nouveau se caracterizează în principal, prin linia curbă, motivele animale şi siluetele feminine. Ca o noutate absolută, la sfârşitul acestui editorial, puteţi vedea un motiv art nouveau.
Denumirea stilului s-a schimbat în funcţie de regiune. Grupaţi în jurul revistei vieneze „Jugend – (Tinereţe)”, artiştii art nouveau austrieci, germani şi olandezi şi-au numit mişcarea „seccesion”, adică separare, dorind ca în acest fel, să se delimiteze de vechile curente, în special, de mult prea alambicatul roccoco. Mai multe oraşe transilvane, aflate atunci sub influenţa imperiului austro-ungar, au adoptat acest stil: Arad, Oradea, Timişoara şi într-o destul de mare măsură, Deva. La Deva, asistăm la un caz chiar fericit, căci cel mai important monument al oraşului, după cetate, anume Palatul Magna Curia, iniţial construit în stil renascentist, a fost ulterior decorat în stil roccoco. Centrul vechi este plin de seccesion, dacă se poate spune aşa, începând cu Teatrul, clădirea Primăriei, clădirea Consiliului Judeţean şi alte imobile din zonă. Din nefericire, mai multe construcţii aparţinând aceluiaşi stil şi-au găsit sfârşitul chiar în 1989, ultimul an de „domnie“ a lui Nicolae Ceauşescu, ele fiind amplasate pe actualul bulevard Iuliu Maniu, fost Lenin.  La această oră, Oradea se poate lăuda cu cel mai bine conservat ansamblu seccesion din România. Iniţiativa primăriei, prin care a fost obţinută suma de un milion de euro pentru punerea în valoare a centrului istoric, ar putea transforma Deva într-un muzeu modern, similar celui din vestul Europei, în care, prin muzeu nu mai înţelegem o clădire cu exponate, ci chiar oraşul, văzut ca ansamblu rezidenţial şi simultan, spaţiu estetic, funcţional într-o cheie artistică. Exemplu – stai pe o terasă a unei cafenele, care este ea însăşi monument reprezentativ, faci deci parte într-un mod foarte concret din  istoria acelei localităţi. Seccesionul poate deveni chiar un brand al Devei şi chiar dacă pare să sune a laudă, când am conceput sigla Asociaţiei culturale DevArt, am „asamblat” cele două elemente definitorii ale arhitecturii urbane – goticul cetăţii şi seccesionul centrului vechi al oraşului.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

2 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

2 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

2 zile ago