Categories: Comunitate

Centrul de Îngrijire de la Geoagiu este aproape plin

Oana Mihnea

Centrul de Îngrijire şi Asistenţă de la Geoagiu este ocupat aproape în totalitate, iar condiţiile de tratament oferite celor de aici sunt printre cele mai bune.

Capacitatea totală a unităţii de îngrijire a persoanelor adulte cu dizabilităţi este de 50 de locuri, dar libere mai sunt doar patru în acest moment. Dintre cei care se află aici, 20 sunt femei şi 26 sunt bărbaţi. Camerele unde sunt cazaţi au între două şi cinci locuri. Persoanelor aflate în dificultate li se oferă pe lângă cazare şi hrană, asistenţă medicală de specialitate, activităţi cultural-educative şi de socializare atât în interiorul centrului, cât şi în comunitate, consiliere, medicamentaţie şi asistenţă juridică. Costul total pe lună este de 602 lei în cazul celor care au o pensie mai mare decât această sumă, iar pentru cei care au venituri mai mici, rudele de gradul întâi ale celui în cauză trebuie să plătească diferenţa. Personalul care se ocupă de persoanele internate este format din 30 de angajaţi, de la asistenţi medicali şi psihologi până la agenţi de pază.
Pe viitor, este prevăzută o reorganizare a unităţii, astfel încât să se ridice la standarde mai înalte şi să asigure condiţii şi mai bune celor cu nevoi speciale. Centrul se află în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara. Potrivit informaţiilor oferite de Radu Bogdan, şeful Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Geoagiu, cei interesaţi să se interneze aici trebuie în primul rând să se adreseze Serviciului Rezidenţial de Monitorizare de la Deva, unde vor fi îndrumaţi cu privire la actele de care au nevoie pentru a veni în centru.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

19 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

19 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

19 ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

20 de ore ago