Actualitate

Centru civic modern pentru Petroşani

Carmen Cosman

Parcuri moderne, alei pietonale, piste pentru biciclişti, dar şi panouri informative pentru turişti. Aşa va arăta Centrul civic al municipiului Petroşani, după finalizarea proiectului a cărui implementare tocmai a demarat.

Finanţat cu fonduri europene

Proiectul pentru reamenajarea centrului civic este finanţat din fonduri europene şi costă 19,5 milioane de lei. Edilii din Petroşani spun că suma va fi utilizată pentru refacerea în totalitate a zonei pietonale cuprinsă între Teatrul “I.D. Sîrbu” şi Piaţa Victoriei, vor fi reamenajate un număr de cinci parcuri, dar şi zona de agrement Brădet, lăsată în ultimii ani în paragină. Administraţia publică din Petroşani încearcă încă din 2007 să pună în aplicare această iniţiativă, însă proiectul s-a tot blocat. Tot răul spre bine, până la urmă, pentru că programul investiţional a suferit unele completări şi s-a reuşit şi atragerea de fonduri europene nerambursabile.

Amfiteatru pentru spectacole, la Brădet

Conform planului detaliat de lucrări, în cadrul proiectului va fi efectuată reabilitarea zonei pietonale cuprinse între Piaţa Victoriei şi Parcul “Comunitatea Europeană”, de lângă Teatrul de Stat “Ion D. Sârbu”, respective reabilitarea zonei pietonale cu pavaj din piatră, amenajarea unei piste pentru role, a suprafeţelor de zonă verde şi a treptelor de acces la spaţiile comerciale. De asemenea, se va sistematiza accesul spre zona de agrement Brădet, unde se va amenaja un amfiteatru pentru spectacole în aer liber şi o parcare. Se are în vedere şi refacerea completă a sistemului de iluminat public în zona vizată de proiect, cu o nouă soluţie ornamentală.

Termen de realizare: 20 de luni

Şi, pentru că este nevoie de multă verdeaţă, nici un copac din zona centrală sau din parcurile care urmează să fie reabilitate nu va fi tăiat. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, este de părere că implementarea acestui proiect va da o identitate specifică municipiului Petroşani, care are rang de staţiune turistică. Termenul de implementare a proiectului este de maximum de 20 de luni.

One thought on “Centru civic modern pentru Petroşani

  • Primarul Tiberiu Iacob Ridzi este un bun gospodar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura