Categories: Flash

Cele mai frumoase castele pe apã (I)

“Castelul de apă” este un castel înconjurat de apă. Apa era folosită ca obstacol împotriva atacatorilor. În multe locuri din Europa, castelele care altădată erau fortificate, şi-au schimbat rolul şi au fost convertite în decursul timpului în clădiri rezidenţiale. Vă prezentăm în continuare cele mai frumoase castele pe apă din Europa.
1. Castelul Cervená Lhota, Republica Cehă
Cervená Lhota este un castel situat la 20 de km de Jindrichuv Hradec, în sudul Bohemiei, Republica Cehă. Este construit în mijlocul unui lac pe o insulă stâncoasă. Clădirea pitorească renascentistă este o destinaţie pentru mii de turişti anual. Numele de Cervená Lhota înseamnă “satul roşu”, denumire venită de la ţigla de culoare roşie. Clădirea cu patru aripi şi două etaje, cu o curte interioară mică, ocupa întreaga insulă. Un pod de piatră, construit în anul 1622, leagă castelul de malurile iazului, înlocuind podul basculant construit iniţial. Marginea estică a bazinului este acoperită cu o pădure densă, ce formează fundalul castelului. O cărare circulară marchează bazinul. O plimbare în jurul bazinului este foarte frumoasă.
2. Schloss Nordkirchen, Germania
Schloss Nordkirchen este localizat în Westphalia, Germania, şi a fost construit în perioada 1703 şi 1734. Este cunoscut şi drept „Palatul Versailles de Westphalia“. Castelul este pe o insulă rectangulară, împrejmuită de şanţuri de apă. În cele patru colţuri ale castelului se află patru pavilioane. Grădina frontală are o suprafaţă de 170 de hectare, decorată cu o frumoasă broderie de flori. Grădinile şi pădurile înconjurătoare sunt populate cu o multitudine de statui de marmură, ce au fost construite în 1721 de către sculptorul neamţ Johann Wilhelm Gröninger.
3. Castelul Moritzburg, Germania
Castelul Moritzburg este un palat baroc din Moritzburg, Saxonia, la 13 km nord-vest de capitala saxonă, Dresden. Castelul are patru turnuri rotunde şi este aşezat pe o insulă artificială simetrică. Este denumit după ducele Moritz de Saxonia, care avea construită aici cabana de vânătoare între anii 1542 şi 1546. Pădurile şi lacurile de prin împrejurimi au fost zone preferate de vânătoare pentru principii şi regii Saxoniei.
4. Castelul Vischering, Germania
Castelul Vischering este situat în North Rhine-Westfalia şi este cel mai tipic castel înconjurat de şanţuri de apă din regiunea Münster a Germaniei. Această regiune are cea mai mare concentraţie de castele, palate şi fortificaţii din Germania. Castelul constă într-o curte exterioară defensivă, porţi defensive, şanţuri, pod, clădire principală şi capela. Pereţii de gresie, ţigla roşie fac ca reflexia lor în apă să asigure privelişti armonioase din pădurile din împrejurimi.
5. Castelul Trakai Island, Lituania
Castelul Trakai Island este un castel situat în Trakai, Lituania, pe o insulă în Lacul Galve. Castelul mai este denumit şi “Micul Marienburg”. Construcţia castelului de piatră a început în secolul 14, şi în jurul anului 1409 s-au făcut finisajele. Trakai a fost unul din centrele Marelui Ducat al Lituaniei, iar castelul a avut o mare importanţă strategică. Castelul Trakai Island este astăzi centrul unde se organizează concerte, evenimente şi festivaluri. În Lituania, este considerat a fi cel mai frumos monument istoric dintotdeauna. În 1962, un muzeu a fost deschis aici. În timpul anului, Castelul Trakai Island atrage până la 300.000 de vizitatori.
6. Castelul Leeds, Marea Britanie
Castelul Leeds este unul din sutele de castele din Marea Britanie şi este unic prin faptul că a devenit un castel confortabil şi locuibil. Cu 700 de ani în urmă a fost palat regal şi nu a avut de suferit în urma unor acţiuni militare. Castelul este situat într-un parc, pe un mic lac, ce oferă privelişte superbă, mai ales la apus. Astăzi, castelul este folosit pentru conferinţe politice sau medicale, nunţi şi alte evenimente care beneficiază de un mediu frumos, modern şi retras într-un castel vechi de sute de ani.
(Articol preluat de pe site-ul infoturism.ro – Turism Mall: http://www.infoturism.ro/atractii-turistice/12-dintre-cele-mai-frumoase-castele-pe-apa/)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

2 zile ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

2 zile ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

2 zile ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

4 zile ago