Categories: Actualitate

Cele mai bune echipe de la Ambulanţă

La sfârşitul săptămânii trecute, în Staţiunea Geoagiu Băi, s-a desfăşurat ediţia a opta a Concursului Naţional al Echipajelor de Ambulanţă. Concursul a fost organizat de Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara şi a reunit echipaje din 26 de judeţe. După susţinerea probelor, juriul concursului a deliberat şi a stabilit câştigătorii.

”La echipajele de tip C2, cu medic, pe locul I s-a situat SAJ Timiş, pe locul II – SAJ Vaslui şi pe locul III – SAJ Sibiu. În ceea ce priveşte echipajele de tib B2, cu asistent, clasamentul este următorul: locul I – SAJ Vaslui, locul II – SAJ Neamţ şi III – SA Bucureşti”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara. Probele din concurs au presupus simulări ale unei intervenţii în caz de traumă şi resuscitare avansată. Juriul a fost format din specialişti de la SAJ Hunedoara şi SAJ Prahova. Echipajele de la noi din judeţ nu au participat la concurs, deoarece au fost cele care l-au organizat. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Acțiune împotriva braconajului piscicol în Hunedoara: peste 40 kg de pește confiscate la Burjuc

Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…

18 ore ago

Conducerea Clubului Corvinul, scuze dupa infrangerea cu FC Voluntari

Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…

18 ore ago

Accident mortal pe DN 66, în Sântămăria-Orlea: un bărbat a decedat, patru persoane rănite

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…

18 ore ago

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

o zi ago