Categories: Comunitate

Cele mai bune biblioteci din judeţ

Magdalena Şerban

În acest an, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Deva s-a aflat la cea de-a patra rundă de decernare a premiilor pentru cea mai bună bibliotecă publică din judeţ (municipală, orăşenească şi comunală).
Dintre cele 60 de unităţi, diploma de „Cea mai bună bibliotecă municipală” i-a revenit Bibliotecii Municipale „Sebastian Bornemisa” Orăştie, „Cea mai bună bibliotecă orăşenească” a fost desemnată Biblioteca Orăşenească Geoagiu, iar bibliotecile comunale Gurasada, Mărtineşti, Râu de Mori şi Sarmizegetusa au fost declarate cele mai bune biblioteci comunale. „Criteriile pe care le-am stabilit şi le-am urmărit au fost cele propuse de noi încă de la prima ediţie: calitatea activităţii fiecărui bibliotecar, aptitudinile de bun organizator şi comunicator, grija faţă de bibliotecă, capacitatea de a atrage cât mai mulţi cititori, spiritul de iniţiativă în organizarea unor activităţi de profil, precum şi gama cât mai diversificată de servicii oferite utilizatorilor”, susţine Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva.
Mai trebuie amintit că în unele zone din judeţ, bibliotecile au fost îngropate demult. Spre exemplu, Geoagiu, deşi catalogat oraş, dăduse cu piciorul la cultură, până anul trecut.  „La Geoagiu, cum probabil multă lume ştie, până în 2013, vechea bibliotecă părea mai degrabă o casă părăsită. Cărţile zăceau prăfuite, pe rafturi, locaţia nemaifiind funcţională. Cu sprijinul administraţiei locale, prin implicarea directă a primarului Ioan Vălean şi datorită sprijinului oferit de biblioteca judeţeană, prin managerul Ioan Sebastian Bara, comunitatea are acum acces gratuit la comunicare, prin intermediul unui Centru Biblionet. Mulţumim tuturor celor care au pus umărul pentru înfăptuirea acestui lucru şi vă asigur că tot ceea ce depinde de mine voi face, în continuare, cu mare drag”, declară Dana Orlov, bibliotecară în cadrul Bibliotecii Orăşeneşti Geoagiu, una dintre câştigătoarele ediţiei curente.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

7 ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

7 ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

7 ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

7 ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

7 ore ago

Zeci de pensionari și copii au fost lăsați fără pensii și alocații de către un poștaș

Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…

7 ore ago