Comunitate

Cel mai mare scor obţinut de un primar hunedorean

04 TIBERIU-PASCONI-794x536Natalia Bumbac

Dacă pentru unii candidaţi la funcţia de primar la alegerile locale din 5 iunie victoria a fost dobândită cu eforturi mari, pentru alţii procesul electoral a fost o formalitate prin care au fost reconfirmaţi pe post.
Este şi cazul primarului din Toteşti, Tiberiu Pasconi (foto), care a obţinut al treilea mandat, cu un scor de peste 90 la sută din totalul voturilor exprimate, candidând din partea PSD. Un rezultat care l-a dus în fruntea clasamentului primarilor hunedoreni care au câştigat alegerile în 5 iunie. Iar, din spusele primarului Tiberiu Pasconi, cheia succesului pare a fi una simplă şi la îndemâna tuturor: onestitatea şi apropierea de oameni şi de problemele lor.
„Înainte de a fi primar sunt un om, care ştie ce trebuie să facă pentru oameni. Este ca într-o familie, ce îţi doreşti pentru familia ta, acelaşi lucru trebuie să-l faci pentru comunitate. Cea mai bună carte de vizită a unui candidat este cinstea şi onestitatea, iar oamenii tot timpul vor vedea aceste calităţi şi le vor aprecia. Altfel nu poţi să vii în fruntea comunităţii, dacă nu ai aceste valori morale”, ne-a mărturisit primarul comunei Toteşti.
Tiberiu Pasconi a candidat pentru prima dată în 2008, atunci când l-a bătut pe contracandidatul său de la PNL în al doilea tur cu un scor de peste 50 la sută. În 2012, a candidat din nou şi a obţinut al doilea mandat, obţinând un scor de 97,7 la sută.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura