Actualitate

Cei mai buni dintre cei mai buni! Echipa Apa Prod Deva, câștigătoarea concursului “Detecția Pierderilor de Apă – Vasile Ciomoș”, ediția a XIII-a

În perioada 24- 27 octombrie 2023, Asociația Română a Apei a organizat Concursul “Detecția Pierderilor de Apă – Vasile Ciomoș”, prin Comisia Principală REȚELE APĂ POTABILĂ la Timișoara, gazda evenimentului fiind Compania AQUATIM.
Timp de trei zile, 20 de echipe de specialiști în detecție pierderi de apă de la 19 companii din țară și o echipă din Istanbul, Turcia, s-au întrecut în a de­tecta pierderile de apă de pe traseele de concurs stabilite de către compania-gazdă.
Fiecare echipă a fost alcătuită din maxim patru lucrători, dintre care un șef de echipă. Concursul a constat în loca­lizarea defectelor ascunse pe trei tra­see cu lungime variabilă, membrii echi­pelor având asupra lor doar echi­pa­mentele permise pe fiecare tronson.
Câștigătoarea ediției din acest an a fost echipa de la Compania de Apă Apa Prod Deva, alcătuită din profesioniștii din domeniul apei- ing. Bogdan Păiușan, șef Departament Exploatare, ing. Nicolaie Nicula, șef Secție Apă-Canal Simeria și instalatorii Ștefan Junea și Daniel Ștefan.
Munca în echipă, profesionalismul și determinarea! Acestea au fost ingre­dientele care au dus la câștigarea tro­feului.
Concursul “Detecția Pierderilor de Apă – Vasile Ciomoș”, organizat de Aso­ciația Română a Apei a fost unul de­dicat profesioniștilor cu un nivel ri­dicat de pregătire tehnică, participanții fiind selectați dintre cei mai buni spe­cialiști în detecție pierderi apă.

Sursa foto: ara.ro

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un per­so­naj de la noi s-a îm­bo­gățit în anii…

4 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Popescu, antrepenor Pentru că a ales să investească în municipiul Hunedoara câteva milioane de…

4 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestată, fiind acuzată de infracțiunea de înșelăciune.

4 ore ago

Percheziții de amploare la mafia fondurilor Start-up Nation – 2,4 milioane de lei prejudiciu

Polițiștii și procurorii au descins joi dimineață în mai multe județe din țară și în…

4 ore ago

Bărbat din Hunedoara, reținut pentru influențarea declarațiilor martorilor într-un dosar penal

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reținut pentru…

4 ore ago