Un video al celor trei copii ai afaceristului Adrian Marțian a fost postat ieri pe youtube. Înregistrarea este un mesaj pentru mama lor, Roxana. Ei spun că nu vor să meargă la mama lor, că nu au încredere în ea și că oamenii care i-au luat au vrut să-i ducă la mama lor.
„Ne-au tratat bine”
„Roxana, degeaba i-ai pus pe acești oameni să ne ducă la tine, noi nu vrem la tine. Oamenii aceștia ne-au mințit că ne duc la tata, dar de fapt voiau să ne ducă la tine. Suntem bine, oamenii aceștia ne-au tratat bine. Noi nu vrem la tine, nu te iubim și nu ne simțim în siguranță la tine. Noi vrem să fim cu tata, toți trei. Îl iubim pe tata, iar acești oameni îl vor contacta pe tata ca să ne ducă la el“.
Luni, cei 3 copii ai lui Adrian Marțian, fostul patron de la UTA, au fost dați dispăruți în Hunedoara. Poliția a dat alertă națională pentru găsirea lor și solicită oricui are informații să se prezinte la cea mai apropiată secție sau să sune la 112.
Adrian Marțian, patron la UTA în perioada 2013-2015, a fost anunțat luni de către bona copiilor lui că frații sunt de negăsit. Omul de afaceri din Cluj a mers la poliție, iar autoritățile au emis un comunicat oficial:
„La data de 14 octombrie 2024, în jurul orei 17.00, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată telefonic de un bărbat din satul Sântandrei, cu privire la faptul că astăzi, în jurul orei 16:00, bona celor trei copii ai săi, MARȚIAN RANIA ADRIANA, în vârstă de 11 ani, MARȚIAN ANTONIO ADRIAN, în vârstă de 9 ani și MARȚIAN RAISA ANTONIA, în vârstă de 7 ani, l-a anunțat că aceștia nu se mai află la domiciliu”, a transmis IPJ Hunedoara, conform Libertatea.
Trăia într-o rulotă în apropierea casei unde stăteau copiii
Adrian Marțian avea ordin de restricție și vara trecută s-a mutat într-o rulotă, la 100 de metri de casa în care copiii locuiau cu bona, pentru a le fi aproape. El a cumpărat o casă unde locuiau micuții cu bona lor.
Părinții au fost protagoniștii unui adevărat scandal, la mijloc căzând cei trei copii. Miza conflictului ar fi averea de zeci de milioane de euro a familiei. Instanța de judecată a decis ca ambii părinți să fie decăzuți din drepturi și să nu aibă voie să se apropie de copii la mai puțin de 150 de metri.
„Ne adaptăm, când îți iubești copilașii faci sacrificii, renunți la lux, la vilă, piscină”, explica Marțian atunci când a fost întrebat de ce a ales să trăiască într-o rulotă, deși este milionar în euro. Acesta susține că fosta soție nu este interesată de copii, ci doar de averea familiei.
Până în urmă cu câteva luni, copiii au locuit împreună cu tatăl lor, în Spania, unde acesta are un adevărat imperiu.
Când judecătorii au decis ca micuții să fie duși la mama lor, ei au refuzat categoric. În aceste condiții, copiii nu au putut fi forțați să locuiască cu mama lor.
Polițiștii îi caută și cu câinii și dronele. (A.N.)
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi și-a dus și amanta la București,…
Petru Mărginean, directorul Salvital Hunedoara Pentru că cei de la Salvital au demarat o acțiune…
Viorel Dura, consilier local Petroșani Pentru că i s-a retras sprijinul politic din partea AUR,…
La doar 55 de ani, viceprimarul comunei Ilia, Costică Sava a murit, după o lungă…
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (foto), a precizat, referitor la posibilitatea producerii unui cutremur puternic în…
Doi bărbaţi, cu vârstele de 31 şi 32 de ani, au fost arestaţi preventiv, joi,…