CEH, între haos şi faliment

  Natalia Bumbac

Situaţia juridică a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) devine incertă după anularea sentinţei în care a fost admisă cererea de intrare în insolvenţă de către Curtea de Apel Alba Iulia şi trimiterea dosarului spre rejudecare la Tribunalul Hunedoara. Practic, în acest moment, producătorul de energie a revenit la starea iniţială intrării în insolvenţă, după cinci luni în care a fost condus de către un administrator special şi cel judiciar provizoriu desemnat de instanţă. Rămâne totuşi problema actelor emise în cele cinci luni, unele care şi-au produs deja efectele, arată administratorul special al complexului.

„CEH este într-o situaţie deosebită din punct de vedere juridic. Nu cunosc cazuri în care după cinci luni de la deschiderea procedurii de insolvenţă să se revină şi să se repună în situaţia iniţială o societate. Ne confruntăm cu un caz nou, aşteptăm motivarea Curţii de Apel Alba Iulia la hotărârea din 3 aprilie. Practic de astăzi (n. r. 4 aprilie) ar trebui să reintre în drepturi fostul Consiliu de Administraţie al CEH, după încheierea unor formalităţi la Registrul Comerţului. Rămâne problema actelor emise în cele cinci luni de la intrarea în insolvenţă, care devin nule, doar că o parte dintre ele au produs efecte. Ce se întâmplă cu acele acte ar trebui să ne spună instanţa. Fiecare decizie în parte trebuie reanalizată. Poate că instanţa va scrie din start ce se întâmplă cu actele respective, în caz contrar o vom obliga”, a declarat Dan-Ovidiu Agrişan, administratorul special al CEH. Întrebat dacă pasul următor pentru CEH ar putea fi falimentul, acesta a spus că falimentul îl poate cere oricine, doar că în momentul de faţă, mai ales că societatea este ieşită din insolvenţă, nu va putea fi cerut.
Reamintim că în 7 ianuarie 2016, Tribunalul Hunedoara a admis cererea de intrare în insolvenţă a CEH, instanţa desemnând Casa de Insolvenţă GMC din Craiova pe post de administrator judiciar provizoriu. Asta, în condiţiile în care reprezentanţii societăţii producătoare de energie au depus la dosar o propunere a Consiliului de Administraţie prin care arătau că firma Euro Insol, din Bucureşti ar fi potrivită pentru acest rol, aceeaşi firmă care a gestionat cu succes Hidroelectrica pe perioada insolvenţei. Hotărârea Tribunalului Hunedoara a fost atacată cu apel de mai multe părţi din dosar şi sub aspectul administratorului judiciar provizoriu desemnat, dar şi din alte motive. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Alba Iulia, care a dat în 3 aprilie hotărârea de anulare a sentinţei tribunalului, astfel încât CEH a revenit la starea iniţială insolvenţei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

3 ore ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

9 ore ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

19 ore ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

19 ore ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

20 de ore ago