CEH a contestă amenzile pentru certificatele verzi

Compania energetică de stat a fost sancționată în luna iulie a acestui an pentru că nu a achiziționat un număr de 7.004 certificate verzi, cota obligatorie estimată de achiziție pentru semestrul III al anului 2020.
Prin urmare, Complexul Energetic Hu­ne­doara (CEH) s-a adresat instanței de ju­decată pentru anularea amenzii ori înlo­cu­i­rea ei cu un avertisment. Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Deva, însă cum sediul ad­ministrativ al companiei este în Petroșani, instanța din Valea Jiului va soluționa cauza. În cererea de chemare în judecată, CEH a ară­tat că textul legal nu indică modul în care se stabilește numărul certificatelor verzi a căror achiziție este necesară, că des­crierea faptei în cuprinsul procesului verbal nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001 și că agentul constatator a stabilit cuantumul amenzii la 2,1 la sută din cifra de afaceri, fără a indica modalitatea de stabilire. Direcția Generală de Control din cadrul ANRE a adus ca pro­bă în luarea deciziei de sancționare și faptul că „antecedentele contravenționale men­țio­­nate în procesul verbal” care au jus­ti­fi­cat amenda aplicată. Pe de altă parte, com­pania energetică a invocat gradul redus de pericol social al faptelor reținute în sarcina sa, precum și lipsa vinovăției la ne­respectarea obligației de achiziție a cer­tificatelor verzi datorită stării de insolvență și astfel a dificultăților financiare în care se află.Judecătoria Deva a trimis dosarul către Judecătoria Petroșani, dat fiind faptul că locul săvârșirii contravenției este în municipiul Petroșani. (M. Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

19 ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

19 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

2 zile ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

2 zile ago