Nicolle Ebner
Ieri, după ce au primit drepturile salariale care trebuiau plătite în data de 15 septembrie, ceferiştii hunedoreni au anunţat că renunţă, deocamdată, la acţiunile de protest anunţate, printre care şi întreruperea totală a activităţii.
Au renunţat, deocamdată, la proteste
Ionel Ţîţ (foto), liderul sindicatului Mişcare-Comercial Deva, spune că „am somat toate cele trei companii din cadrul SN CFR că, în cazul în care vor mai întârzia salariile, după 48 de ore, toţi angajaţii CFR vor înceta activitatea. Este inadmisibil ca drepturile salariale, care trebuiau plătite în 15 septembrie, să le primim astăzi (n.r.: ieri), după mai bine de o săptămână. Noi, liderii de sindicat, le acordăm tot sprijinul, pentru că şi noi suntem angajaţi ai Căilor Ferate Române, ca şi ei”. Ionel Ţîţ mai declară că salariaţii CFR cer demisia directorilor generali ai celor trei companii din cadrul SN CFR (Mişcare, Comercial şi Infrastructură), a ministrului secretar de stat Constantin Axinia şi a ministrului Radu Berceanu. „Berceanu ar trebui să-şi dea demisia, în urma evenimentelor întâmplate, în ultimele zile, la Calea Ferată. Şi nu numai el este de vină. De 20 de ani, nu s-a investit nimic în această ţa-ră mâncată de politică”, mai spune liderul de sindicat. Următorul termen de plată a salariilor este 30 septembrie.
Mare supărare mare în rândul unui cunoscut personaj de pe plaiurile noastre mioritice, care a…
Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să stabilească un record mondial. El…
E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…
Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, recidivist, a fost condamnat la un an…
O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru gestionarea ilegală a deșeurilor periculoase, a…