Categories: Comunitate

Ceas de bilanţ pentru pensionarii din Hunedoara

Magdalena Şerban

Membrii CARP „Speranţa” Hunedoara s-au reunit săptămâna trecută, în şedinţa Adunării Generale. Întâlnirea, desfăşurată în aula Facultăţii de Inginerie din municipiu, a avut drept scop analizarea activităţii desfăşurate de Consiliul Director şi Comisia de Cenzori în 2010, dar şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs, precum şi dezvoltarea planului strategic.

Cifrele îşi spun cuvântul
Anul 2011, cu toate greutăţile create de criza economică, a însemnat pentru CARP „Speranţa” un trend ascendent. Astfel, s-au acordat 6.442 împrumuturi rambursabile, în valoare de peste 12,5 milioane de lei, cu o dobândă medie de 7,76 la sută împrumut, sub media anului 2009. Un excedent a fost obţinut şi între venituri şi cheltuieli, din care, fiecare membru a primit bonificaţii în funcţie de fondul social depus, crescând astfel şi capitalul social individual. Cu un patrimoniu aflat într-o continuă creştere şi un loc sigur în sânul pensionarilor hunedoreni, fiind principalul sprijin social şi financiar al acestora, CARP „Speranţa” îşi face planuri pentru 2011.

Servicii cât mai diverse  
„Ca un prim pas, vrem să diversificăm serviciile, prin utilizarea împrumutului tradiţional, a împrumutului suplimentar ocazional, a împrumutului de excelenţă pentru membrii cu venituri mai mari şi capital social în creştere, mai precis, de patru ori fondul social, cu o perioadă de rambursare de 1-36 luni şi a împrumutului de urgenţă pe termen scurt, de 30 sau 60 de zile. La toate aceste tipuri de împrumuturi, se vor aplica dobânzi anuale, în medie de 8 la sută şi între 2-13 la sută, în funcţie de sumele acordate, fondul social al fiecărui membru, perioada de rambursare şi pensia sau salariul solicitantului. Alte măsuri de cointeresare a membrilor, prevăzute tot pentru 2011, sunt: prezentarea giranţilor, scurtarea termenului de aşteptare la maximum 24 de ore şi onorarea împrumuturilor de urgenţă şi a celor de până în 5.000 de lei, în aceeaşi zi cu depunerea cererii. Lista de investiţii va continua, însă ceea ce este mai de preţ în oferta noastră este umărul permanent de ajutor pentru semeni, într-o perioadă când mai toată lumea îşi întoarce spatele, din cauza greutăţilor şi sărăciei”, spune Ovidiu Morariu, preşedintele CARP “Speranţa” Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU SCOS DIN TRAFIC UN ȘOFER AFLAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

20 de ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

20 de ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

20 de ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

20 de ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

20 de ore ago