Comunitate

Cea mai mare investiţie a comunei Vorţa

Adriana Năstase

Dintr-un total de 34 de proiecte depuse de primăriile hunedorene pe măsura 3.2.2 – „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, doar patru au obţinut finanţare. Printre cele patru, se află şi Primăria comunei Vorţa.

,,Este cea mai mare investiţie din comuna Vorţa şi totodată, cea mai mare realizare, pe lângă deschiderea drumului de la Visca la Ţebea. Şi nu vrem să ne oprim aici. Mai avem în vedere şi alte proiecte favorabile, pentru îmbunătăţirea vieţii locuitorilor şi ridicarea nivelului de trai”, a declarat primarul Radu Bureană (foto). Comuna a obţinut 905.619.354 de lei pentru modernizarea drumurilor comunale, străzi şi uliţe în satele Certeju de Jos, Vorţa şi Visca, organizarea festivalului „Primăvara vorţană” şi înfiinţarea unui program after school, în centrul de comună.

After-school şi parc de joacă

After-school-ul este destinat copiilor ce provin din familii cu venituri foarte reduse. Aproximativ 12 elevi vor putea beneficia de o masă caldă pe zi şi pregătire şcolară, sub supraveghere, după orele de curs. Amenajarea unui părculeţ de joacă pentru copii este un alt proiect al primarului, punct trecut pe ordinea de investiţii, ce au la bază bugetul local.

Se reînvie ,,Primăvara vorţană”

Ultima duminică a lunii mai are o însemnătate aparte pentru locuitorii comunei Vorţa. Până în anii ’90, sărbătoarea ,,Primăvara vorţană” le umplea sufletele de voie bună, atât celor vârstnici cât şi celor tineri. Activităţi sportive, culturale, concursuri între şcoli şi programul artistic tradiţional, toate acestea se desfăşurau pe perioada „Primăverii vorţane”. ,,Fiind o sărbătoare cu răsunet pentru locuitorii comunei Vorţa şi un prilej de bucurie şi socializare, o voi reînfiinţa, începând cu anul viitor”, a spus edilul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura