Categories: Actualitate

Cea mai îngustă țară din lume. Paradisul descoperit de puțini turiști. Câți oameni locuiesc de fapt aici

Puțini sunt cei care știu că cea mai îngustă țară din lume se află în partea central-vestică a Oceanului Pacific, la jumătatea dintre Aus­tralia și Hawaii. De asemenea, ca și suprafață, Tuvalu este a patra cea mai mică țară de pe glob, după Vatican, Monaco și Nauru.

Independentă
După cum spuneam, Tuvalu este situată în Oceanul Pacific și a fost cândva teritoriu britanic. Deși a­ceastă țară a devenit independentă în anul 1978, regina Elisabeta a II-a a Marii Britaniei este în continuare recunoscută ca regină. Aici locuiesc aproximativ 11.000 de oameni, iar întreg teritoriul țării este alcătuit din trei insule mici și șase atoli. Dacă e să ne luăm după numărul locui­to­rilor, după Vatican și Nauru este st­a­tul independent cu cei mai puțini lo­cuitori.

Amenințat de creșterea nivelului apelor
Aflându-se chiar în mijlocul Ocea­nului Pacific, iar altitudinea maximă din Tuvalu fiind de 4,6 metri dea­supra nivelului mării, ne putem în­tre­ba cum de aceste insule nu au fost încă acoperite de ape. Cu toate acestea, în 1972 a avut loc un astfel de eveniment nefericit, când aproa­pe toate clădirile din această țară au fost inundate.
Așadar, aici nu veți vedea clădiri vechi care să reflecte traiul băș­ti­nașilor din trecut, oamenii locuind acum în case obișnuite în stil euro­pean. Important de menționat este faptul că, în Tuvalu nu există așezări mari de oameni, iar aproximativ jumătate din populația țării (puțin peste 5.000 de locuitori) s-au stabilit în capitala Funafuti. Statul in­de­pendent devine din ce în ce mai mic de la an la an, iar dacă nivelul mării va continua să crească în rit­mul actual, Tuvalu va fi acoperită de apele mărilor în aproximativ 50 de ani.

Turismul
Deocamdată, turismul în Tuvalu apare mai mult ca tendință, din cauza distanței de principalele țări de emitență a potențialilor turiști și in­frastructură limitată. În aceste condiții veniturile din acest domeniu nu sunt foarte mari. Potrivit Orga­ni­za­ției Mondiale a Turismului, în 2016 Tuvalu era cel mai puțin vizitat stat din lume. Cu toate acestea, micuța țară a fost vizitată în 2021 de către prințul William și Kate Middleton, în timp ce se aflau într-un turneu regal în Asia de Sud-Est și Insulele Paci­fi­cu­lui. Pe de altă parte, în fiecare an ajung aici câteva mii de turiști, care furnizează puțin peste 10 la sută din profitul intern brut al țării. Așadar, o eventuală creștere a numărului de vizitatori ar putea ajuta semnificativ la îmbunătățirea situației econo­mi­ce din Tuvalu. Britanicii au des­co­pe­rit insulele Tuvalu în anul 1765 (aces­tea erau cunoscute ca Insulele Ellice). Împreună cu insulele Gillbert, acestea au avut statutul de pro­tec­torat britanic începând din anul 1892, iar în anul 1916 au devenit co­lonie britanică. De asemenea, In­su­lele Gilbert și Ellice s-au desprins din cadrul coloniei britanice în anul 1975 și și-au căpătat independența în anul 1978.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

19 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

21 de ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

21 de ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

21 de ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

21 de ore ago