Fara bascalie

Ce va fi după alegeri? (II)

Am afirmat în editorialul precedent că PSD şi PDL au un alt mod de a se raporta la liderii lor. Băsescu îşi sufocă partidul prin autoritarism, iar PSD se bazează mai puţin pe un singur lider şi mai mult pe forţa structurilor din teritoriu.
După alegeri, coabitarea scrâşnită dintre cele două partide nu mai poate continua – este o opinie care ţine cont de logică, în măsura în care PSD şi PDL ar mai putea ţine cont de logică. Băsescu pierde, asta înseamnă că dominaţia sa autoritară asupra partidului se va diminua considerabil. Este practic imposibil, ca fără Băsescu situaţia să rămână identică, pentru că el nu va mai avea pârghiile prin care să-şi exercite puterea. La fel de puţin probabil, că el va deveni ceea ce este de fapt acum, prim-ministru, pentru că noul preşedinte nu va dori să scape din mână puterea, pe care tocmai a pus mâna. Iar structurile interne vor considera momentul numai bun, pentru a încerca să se elibereze de tutela băsesciană.
Dacă Geoană pierde, cu siguranţă că Băsescu nu va fi dispus să-i ofere un premiu de consolare – acelaşi post de premier, să spunem. Dacă pierde, Geoană se va transforma în eternul perdant, să nu uităm că el a mai pierdut alegeri, în 2004, în faţa lui Băsescu. Şi din nou, vor intra în scenă structurile interne de partid, care vor pune cu siguranţă eşecul şi pe seama colaborării dintre cele două partide, care a dus la o anume confuzie în rândul electoratului.
Prin urmare, teoria mea este că, după alegeri, vom asista la configurarea unei alte majorităţi parlamentare. Desigur că, cititorii acestei rubrici, oameni foarte informaţi, bănuiesc că iau în calcul o alianţă cu singurul partid capabil să intre într-o alianţă de guvernare – PNL. Nici nu pot să-mi asum o asemenea ipoteză, pentru că logica te conduce la ea fără prea mari ocolişuri. Dar acest scenariu determină o luptă foarte violentă, în care, inclusiv amânata candidatură băsesciană poate fi doar un episod de tip Oprescu, cel care a atras atenţia asupra sa prin ezitări, apoi prin tentativele de blocare. Băsescu spune că se mai gândeşte dacă va candida şi toată lumea stă cu ochii pe el, fără să fie nevoie de a mai face ceva pentru a rămâne în atenţia electoratului.
Eu cred că Băsescu va candida. Abandonul va fi considerat o înfrângere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura