Editorial

Ce va face preşedintele Băsescu?

Cum spuneam şi în editorialul precedent, scandalul Ridzi nu dă deloc semne că s-ar stinge, ci dimpotrivă el continuă cu aceeaşi tărie. Vineri, posturile de televiziune luaseră parcă foc, nu alta, la aflarea de „pe surse” a veştii că Monica Iacob Ridzi şi-ar fi dat demisia. Apoi, după comunicatul acesteia că nu demisionează, comentatorii de la diferitele canale TV şi invitaţii lor s-au mai dezumflat. Totuşi, continuă presiunea asupra ministresei Ridzi şi, totodată, asupra premierului Boc şi a Partidului Democrat Liberal, care au numai de pierdut de pe urma acestui scandal.
Adevărul este că prelungirea scandalului nu face deloc bine PDL, premierului Boc şi, de ce nu?, şi preşedintelui Băsescu. Lucru pe care toată lumea îl ştie, dovadă fiind şi faptul că tot mai multe personaje importante din partidul şi guvernul condus de Emil Boc au început să-şi facă probleme şi să pună în discuţie prejudiciile aduse PDL de acest scandal. Deocamdată, premierul Boc evită să ia decizia necesară, refugiindu-se în dosul unor justificări referitoare la procedura legală. Deşi este limpede că ştie şi el, la fel cu ceilalţi lideri democrat-liberali, că amânarea nu poate aduce decât pagube, atât lui personal, cât şi partidului. Aici nu este vorba de procedură legală, doar toată lumea ştie că Monica Ridzi nu poate clarifica lucrurile, din moment ce de două săptămâni ni-a reuşit să le clarifice. Ci de imaginea premierului în faţa opiniei publice. Menţinându-se solidar cu un membru al guvernului care deja este taxat de public drept incapabil să explice cum a cheltuit o grămadă de bani, premierul Boc îşi diminuează rapid cota de încredere pe care o mai are la populaţie.
Probabil că premierul ar forţa o demisie a ministrului său, dar nu poate pentru că n-are verde de la preşedintele Băsescu. Or, se ştie că nici Boc şi nimeni altul din PSD nu mişcă în front fără acordul matelotului. Iar în acest caz – am mai spus-o –, deşi probabil nimeni n-o va dovedi, este clar că majoritatea banilor peste care Monica Ridzi încearcă să aştearnă ceaţa, s-au topit în campania electorală a PDL şi a “independentei” EBA.
Deocamdată preşedintele Băsescu poate să spună că “nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”. Scandalul Ridzi nu pare a-i afecta imaginea, valurile acestuia neapropiindu-se, deocamdată, prea periculos de el. Ca urmare, nu dă verde pentru mazilirea ministresei din Valea Jiului, având în vedere ajutorul primit de mezina prezidenţială din partea lui Ridzi. Dar, fiţi siguri de asta, în clipa când prima scânteie a scandalului se apropie de jiletca sa, Traian Băsescu o sacrifică fără să clipească pe Monica Ridzi. Şi fără nici o remuşcare. Este clar, deci, că în scandalul Ridzi cheia este preşedintele Băsescu. Ce va face el, vom vedea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura