Ce spune ministrul Mediului despre situaţia Termocentralei Mintia?

Oana Mihnea

În conferinţa de presă susţinută vineri la sediul ALDE de către ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu (foto), a fost dezbătută şi problema controalelor făcute de Garda de Mediu Hunedoara la Complexul Energetic, în urma cărora, printre alte măsuri, s-a dispus şi cea a suspendării activităţii celor două termocentrale, Mintia şi Paroşeni.

Monitorizată de Comisia Europeană
Din cauza faptului că cei direct afectaţi au pus în cârca Ministerului întregul proces de verificare, pe motiv că ordinele ar fi venit de aici, Graţiela Gavrilescu a dorit să explice cum stau lucrurile. „Îmi doresc ca oamenii aceştia să aibă bani ca să îşi întreţină familiile şi nu cred că mi-ar fi putut trece prin minte să fac lucrul acesta. Ceea ce s-a întâmplat cu Garda de Mediu care s-a dus în control la Paroşeni şi Mintia, a fost pentru că şi CEH Hunedoara, alături de alte nouă societăţi, este pe lista dată de la Comisia Europeană de monitorizare. La un anumit interval de timp, raportul trebuie făcut şi trimis Comisiei Europene. Cu două zile înainte de acţiune am primit o sesizare, pentru că raportul nu a fost prezentat la timp şi nu am transmis situaţia. Garda de Mediu a mers în control şi a dat un plan de măsuri care trebuie dus la îndeplinire. Bineînţeles, raportul a fost atacat, lucru normal şi legal, de către complex. Raportările la Comisia Europeană nu se fac pentru că le doreşte Ministerul Mediului, ci pentru că aşa au fost transmise”, a declarat ministrul.

La Mintia este marea problemă
Prezent şi el la întâlnirea cu oficialităţile din judeţ, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Toma Petcu, a ţinut să sublinieze faptul că, la Paroşeni, 86 la sută din investiţiile prevăzute pentru protecţia mediului au fost executate deja şi până la sfârşitul anului, cu siguranţă vor fi finalizate. Problema mare este la Termocentrala Mintia, unde acestea nici măcar nu au fost începute, ca să poţi cere o păsuire de la CE.  Oricum, a spus preşedintele ANPM, până la judecarea în instanţă, tot ce scrie în procesul verbal întocmit de comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara, inclusiv încetarea activităţii, se suspendă. De asemenea, s-a mai precizat că Ministerul Energiei, având susţinerea cu documente a ANPM, face demersuri să prelungească perioada de conformare pentru Termocentrala Mintia cu cel puţin doi ani, ceea ce ar însemna o gură de oxigen pentru unitatea energetică respectivă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Oare, Gavrilescu nu face parte din coalitie ? Ba da. Tocmai deaceea e de doua ori mai grav ceea ce spune. Apropo de management-ul deosebit de la CEH.

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

9 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

21 de ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

21 de ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

24 de ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago