Categories: Actualitate

Ce spun autorităţile judeţene de proiectul minier de la Certej

Sorina Popa

Un lucru este cert, noi, hunedorenii, trebuie să ne batem pentru ca proiectul aurifer de la Certej, al societăţii Deva Gold, să fie pus în practică. Asta va însemna pentru judeţul nostru o dezvoltare importantă, nu numai că vom avea noi locuri de muncă, cu sutele chiar, dar vom simţi şi în buzunare. Nici măcar treaba cu tăiatul de arbori nu ţine, pentru că societatea nu taie de capul ei nici un arbore, dar mai mult, pentru un hectar tăiat, va împăduri trei hectare. Ceea ce e ok.

Prefectul, optimist
Reamintim că la Certej există un zăcământ de 63,5 tone de aur şi 375 de tone de argint, doar valoarea aurului din acest zăcământ fiind estimată la 1,3-1,9 miliarde de dolari. Societatea Deva Gold SA Deva plăteşte de peste 20 de ani taxe, dar nu a extras deocamdată nici un gram de aur la Certej.
Am vrut să aflăm ce spun cei care conduc judeţul Hunedoara despre investiţia de la Certej.
”Investiţia de la Certej prezintă o serie de avantaje. Este vorba de crearea unor noi locuri de muncă, destul de consistentă. Oricum, zona Certej este tradiţional o zonă minieră. Redeschiderea unei exploatări miniere ar aduce un aport semnificativ economic aici, dar toate lucrurile trebuie făcute în condiţiile respectării legii, cu toate avizele şi autorizaţiile necesare. Cred că lucrurile vor avansa. Mă declar optimist în ceea ce înseamnă acest demers, dar cred că e nevoie şi de implicarea autorităţilor, astfel ca lucrurile să se desfăşoare în parametri normali”, a declarat prefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely.
”Am auzit, nu cunosc detalii tehnice. Dar ceea ce vă pot spune, că tot ceea ce creează locuri de muncă şi implicit duce la dezvoltarea socio-economică a zonei este binevenit în judeţul Hunedoara”, a spus Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
”Sigur, este o investiţie extraordinară, cea de la Certej a societăţii Deva Gold. De atâţia ani se doreşte să se redeschidă exploatarea auriferă de la Certej şi acum dacă ne-am opune ar fi un lucru nefiresc. Da, susţinem investiţia şi ea e binevenită în judeţul Hunedoara. Ar aduce un binemeritat confort economic pentru hunedoreni şi nu numai. România are de câştigat cu o asemenea investiţie în zona noastră”, a afirmat Costel Avram, administratorul public al judeţului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • "Asta va însemna pentru judeţul nostru o dezvoltare importantă, nu numai că vom avea noi locuri de muncă, cu sutele chiar, dar vom simţi şi în buzunare."

    maaaa glumetule!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

2 ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

2 ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

2 ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

2 ore ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

2 ore ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

2 ore ago