Categories: Comunitate

Ce se mai întâmplă în comuna General Berthelot

Magdalena Şerban

Nu toate merg ca la carte nici în comuna hunedoreană General Berthelot. Ba există contestaţii la licitaţii – ceea ce întârzie lucrările, ba puşculiţa primăriei e folosită la maximum, pentru ca investiţiile să se materializeze. Dar cu toate acestea, administraţia locală nu se plânge, căutând mereu noi surse de finanţare la proiectele investiţionale.
„Pe GAL-ul Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor, avem depus un proiect în valoare de 60.000 de euro. Dintre aceştia, 45.000 de euro sunt bani posibil de primit şi 15.000 de euro sunt cei pe care ar trebui să-i alocăm noi, pentru cofinanţare. Vizăm reabilitarea căminului cultural din satul-centru. El este deja dotat, însă nu a fost modernizat“, a precizat Marina Huzoni (foto), primarul comunei General Berthelot. Aceasta a mai spus că din bugetul local, a fost demarată introducerea canalizării şi a amintit şi de nişte hopuri birocratice.
„S-a realizat achiziţia publică la canalizare colector principal, etapa a doua, pentru a nu mai implementa încă o staţie de epurare la noi, existând deja una la Haţeg, adică foarte aproape. Avem însă contestaţie şi aşteptăm răspunsul de la Consiliul de Soluţionare a Contestaţiilor. Pe de altă parte, la proiectul european demarat pe Măsura 322 – Modernizarea uliţelor din satele comunei General Berthelot; reabilitare clădire after school, spaţiu public de recreere, promovarea culturii tradiţionale – organizarea festivalului Nedeea Berthelotului (2,5 milioane de euro), am cerut plata TVA-ului defalcat. Ca să nu ne încărcăm nici cu dobânzile atât de mari, pe ultima sută de metri când s-ar fi plătit cota TVA integral, aşa cum se obişnuieşte. În acest fel, ne va fi mai uşor”, a arătat Marina Huzoni, primarul comunei General Berthelot.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

5 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

5 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

5 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

5 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

5 ore ago