Comunitate

Ce se mai întâmplă în Baia de Criş?

Magdalena Şerban

Craiul Munţilor, Avram Iancu,  ar fi tare mândru să revină pe tărâmul actualei comune Baia de Criş. Aici, nici istoria nu a fost dată uitării, dar nici modernizările nu lipsesc. Şi totul, de mai bine de 17 ani încoace, de când Romeo Farcaş (foto) ţine frâiele primăriei.
 

A instalat bancomat în comună
Bani să fie, că bancomat este. De puţin timp, locuitorii comunei Baia de Criş, precum şi agenţii economici din localitate, nu mai trebuie să se deplaseze până la Brad pentru a scoate bani de pe card, un bancomat stându-le la dispoziţie non-stop, chiar la sediul primăriei. Iar dacă tot vorbim de condiţii ca la oraş, s-au reparat prin plombe şi covoare asfaltice, 1.100 de metri din drumul comunal Rişculiţa-Obârşa, precum şi porţiuni ale drumurilor din satele Lunca şi Baia de Criş. Amenajarea Parcului „Izvor” din centrul de comună este şi ea, în plin proces de desfăşurare. Totodată, s-au finalizat lucrările la cele trei corpuri de clădire ale Şcolii Generale Avram Iancu din centrul de comună, bugetul local având un rol-cheie: „Mai trebuie refăcută doar împrejmuirea şcolii, în rest, atât faţada, cât şi partea de învelitoare sunt terminate. Şi totul s-a petrecut anul acesta“, ne spune, mulţumit, Romeo Farcaş, edilul-şef al comunei Baia de Criş.

 

Poduri şi podeţe pentru săteni
Două poduri pot fi trecute şi ele pe lista investiţiilor finalizate de curând: unul la Rişculiţa şi unul în satul Lunca. În ce priveşte podeţele, 14 au fost construite în comună pe parcursul acestui an, două în Baia de Criş şi alte 12 în satul Cărăstău, a cărui vale a fost regularizată, tot de curând, pe o lungime semnificativă.  „Vom demara lucrările la un pod peste Valea Caraciului, în satul Ţebea, un pod cu o deschidere de patru metri şi o lăţime de cinci metri. Pentru această investiţie ne bazăm, ca de obicei, pe bugetul local”,  spune primarul Romeo Farcaş.

 

Cămin cultural demn de istoria Ţebei
„S-au făcut numeroase lucrări de reparaţii, atât în interior, cât şi în exterior şi s-a mai construit o anexă. Au fost aduse, de asemenea, atât veselă nouă, cât şi mobilier. Căminul cultural beneficiază de trei camere frigorifice, magazie de lemne, depozit alimentar, aparate de aer condiţionat şi cred că va corespunde exigenţelor tuturor celor care vor beneficia de acest spaţiu. Căminul va fi dat curând în funcţiune, momentan, lucrându-se la anexa acestuia”, afirmă primarul.

Investiţie blocată de o contestaţie
Pe Măsura 322, vizându-se canalizarea şi staţiile de epurare pentru patru sate, Baia de Criş, Rişca, Baldovin şi Rişculiţa, s-au accesat bani europeni. Proiectul se află în faza de licitaţie pentru execuţie, iar valoarea lui se ridică la suma de 2,5 milioane de euro. „Procedura de licitaţie a fost contestată, înainte de deschiderea ofertei, de o firmă care nici măcar nu a participat. În acest moment, procedura este oprită şi urmează pronunţarea în instanţă. Avem încredere că vom primi un răspuns favorabil din partea Curţii de Apel Alba-Iulia”, declară primarul.

One thought on “Ce se mai întâmplă în Baia de Criş?

  • Iata un edil care a-nceput constructia casei cu fundatia si n-a pus tigla prima data.Bine ca l-a ferit sfintu’ de telecosercile si salile de sport ale doamnei (oare ?) Leni,cea cu tocuri de 12,unghii de 2 si minte 0.Chiar c-ar fi mindru Craisoru’ de-asa urmasi.Sa traiesti cu sanatate inca dou’j de mandate mindru motogan !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura