Categories: ActualitateFlash

Ce se ascunde în spatele tragediei din Italia, în care au murit trei brădeni?

Natalia Bumbac

Deşi în presa din Italia s-a scris despre tragedia în care un cuplu din Brad şi copilul lor au decedat, ca fiind vorba de dublă crimă, urmată de sinucidere, rudele lui Barbu Mihai au convingerea că lucrurile în realitate au stat cu totul altfel. Venită la redacţia ziarului, Ana Macovei, mama bărbatului de 29 de ani din Brad, găsit spânzurat în baia locuinţei din Capaccio, provincia Salerno, susţine că moartea celor trei ar avea legătură cu anturajul fetei, Chiş Iuliana Sabina.
Rudele fac o anchetă paralelă
Mama lui Barbu Mihai spune că a aflat cumplita veste în noaptea zilei de 31 martie, de la sora fetei găsită moartă în locuinţa din Capaccio. Iar, din acel moment a fost bombardată cu tot felul de informaţii, care, puse cap la cap, o duc la altă concluzie, spune femeia, decât cea a anchetatorilor ajunşi la faţa locului. Mai mult de atât, Ana Macovei neagă că fiul ei, cunoscut de toată lumea ca fiind un om calm şi la locul lui, ar fi fost capabil de o crimă.
„Se cunoşteau din Brad şi păstrau legătura pe Facebook, fiul meu fiind în Franţa, iar ea în Italia. Cu aproximativ un an în urmă, l-a chemat pe Mihai la ea, spunându-i că i-a găsit de muncă cu 1.200 de euro pe lună. Deşi el muncea în Franţa, a mers în Italia. Ultima dată l-am văzut în noiembrie 2015, era agitat şi nemulţumit. În Italia muncea cu ziua. În acea perioadă, Sabina era însărcinată, copilul fiind al fiului meu, pe care l-a iubit enorm. Ea mai are doi copii, daţi  în plasament la Brad, de la alţi doi bărbaţi”, a mărturisit Ana Macovei.
Droguri, prostituţie şi ameninţări
Până aici, viaţa celor doi pare a fi una obişnuită. Doar că detaliile pe care mama lui Barbu Mihai ni le-a dezvăluit arată o realitate cutremurătoare.
„Ambii erau consumatori de droguri. Îi recunoşteam după voce, fumau etnobotanice şi alte droguri. Sabina era vizitată acasă de mai multe persoane, pentru că se prostitua, ea şi sora ei, care locuieşte tot în Italia, mergeau împreună la „produs”. Un aşa zis «Michel», un altul Oreste sau Pascal, erau bărbaţi care veneau la ei în casă. Am aflat de la o prietenă de-a lor, care a venit de două săptămâni din Italia. Fiul meu se lăsase de droguri de câteva zile, încerca să se abţină, dar a fost din nou atras. Mi-a scris la un moment dat un mesaj că a căzut într-o capcană. Tind să cred că-i ceva putred la mijloc, mai ales că am aflat că erau ameninţaţi. Copilul meu nu era în stare de aşa ceva. Toată lumea din Brad îl cunoaşte, era un băiat cuminte”, spune femeia printre lacrirmi. Ana Macovei a mai precizat că a contactat-o procurorul din Italia care se ocupă de acest caz, spunându-i că ancheta este în desfăşurare. Nici concluziile medicilor legişti privind cauzele deceselor celor trei persoane nu au încă fost date, a mai arătat femeia.
Trebuie menţionat că şi presa din Italia a scris că brădeanca practica prostituţia, fiind cunoscută de clienţi cu numele de „Daniela”. Tot în presa din peninsulă sunt date detalii despre viaţa de cuplu a celor doi, nefiind nimic care să prevestească tragedia petrecută în 31 martie.
Chiş Iuliana Sabina, copilul ei şi al lui Barbu Mihai au fost găsiţi morţi în locuinţa din Italia în care fusese provocat un incendiu, vecinii anunţând autorităţile. Ea şi bebeluşul ei au fost găsiţi întinşi pe saltea, semicarbonizaţi şi cu mai multe răni de cuţit. Iar Barbu Mihai, având mai multe tăieturi de cuţit pe corp, a fost descoperit spânzurat în baie.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Sevrajele dupa etnobotanice sunt foarte puternice si intense, eati irasxibil, nervos si sintrun licru minor poate iesi un scandal monsrru. Mai mult creierul incepe sa aiba halucinatii, sa combine realitatea cu "filmele" tinandu-te intre doua ape. Deci nu e nimic putred la mijloc.

  • Eu nu cred ca el este de vina sau macar sa se abtina lumea de la vorbe urate pana nu se stie cu adevarat ce sa intamplat

  • "Stire" de tabloid.
    Cioara asta se credea Leana Udrea ?1 Ia uite ce semne face ??
    Mesagerule, nu mai ai cu ce umple spatiul , sau a platit famiglia ??
    Prostitutie, droguri....
    Dumnezeu sa-l ierte pe prunc !

Recent Posts

A cucerit Everestul!

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a cucerit vârful Everest (8.848 m), potrivit unui anunţ făcut…

o zi ago

Cum să alegi ochelarii de soare vara aceasta

Fie că vorbim de ochelari de soare pentru bărbați sau femei, aceștia sunt mai mult…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a încercat să cum­pere niște voturi de…

2 zile ago

ADR Vest: Urgența din Deva, exemplu de bune practici la nivelul Regiunii Vest

Șeful județului a vizitat, ieri, noua Uni­tate de Primiri Urgențe a Spitalului Jude­țean de Urgență…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa pe care o conduce a reușit o…

2 zile ago

Bulina neagră

Silviu R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, după ce a…

2 zile ago