Politica si administratie

Ce relaxări ne mai permite Raed Arafat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat (foto), a informat, ieri, că în HG privind prelungirea stării de alertă au fost introduse o serie de modificări impor­tante. Printre acestea, şi posibilitatea par­ti­cipării a 1.000 de persoane, pe scaune, la activităţi cultural-artistice desfăşurate în aer liber.Totodată, s-a decis diminuarea spa­ţiului care trebuie asigurat pentru parti­ci­panţii la evenimente private.

Ce schimbare importantă au pregătit autorităţile
Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, secretarul de stat a afirmat că una dintre cele mai importante mo­di­ficări vizează creşterea de la 90 la 180 de zile a perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire şi control al răspândirii Covid-19 pentru per­soa­nele care au trecut prin boală. „Poate cea mai importantă modificare este a celor care au trecut prin boală. Până acum, noi am mers ca între 14 – 90 de zile. Urmează să fie modificat în 14 – 180 de zile, tocmai să vină în concordanţă cu ordonanţa de ur­genţă privind certificatul digital şi abordarea europeană”, a spus Raed Arafat.
Potrivit secretarului MAI, la spectacole se va permite prezenţa a până la 1.000 de per­soane pe scaune: „La organizarea şi des­făşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură în aer liber se permite până la 1.000 de persoane pe scaune”. În ceea ce priveşte evenimentele private de genul nunţi şi botezuri, se reduce „supra­faţa pe persoană de la patru la doi metri pătraţi, ca să fie toate la fel. La locurile de joacă pentru copii nu se va mai solicita ca în­soţitorii să fie vaccinaţi. Plus, la exterior la restaurante nu mai este regula de şase per­soane la masă, se elimină, din momentul în care este eliminată şi în interior”, a adăugat şeful DSU. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura