Ce posturi importante vor să câștige umaniștii hunedoreni la alegerile viitoare

Sorina Popa

Umaniștii hunedoreni au anunțat ieri, într-o conferință de presă, că vor să obțină, la următoarele alegeri locale 15 la sută din voturile hunedorenilor. Un scor foarte bun, care dacă va fi atins le va aduce multe locuri în administrația publică locală.

Transfer de putere
Petru Mărginean, vicepreședinte la nivel național al PPU-SL, a declarat ieri, că „Vrem să demonstrăm că suntem oameni politici care pot să facă ceva pentru comunitatea noastră. Am lăsat orgoliile la o parte, eu și Mircia Muntean, și am constatat că avem mai multe lucruri în comun decât lucruri care ne despart. Avem o datorie, să mai dăm o șansă acestui oraș (n.r.-Deva). Și eu și Mircia am lăsat ceva în urma noastră. Mă doare sufletul când văd ce se întâmplă în Deva. Vrem să fim echipa câștigătoare! Dacă nu va fi așa, va fi dureros. Mulți oameni mi-au spus că vor să plece din Deva, din cauză că nu se face nimic aici”, a spus Petru Mărginean în conferința de presă de ieri. Fostul primar al reședinței de județ, Mircia Muntean, care este președintele interimar al organizației județene Hunedoara a Par­ti­du­lui Puterii Umaniste-social liberal (PPU-sl), a afirmat că, deși el și cu Petru Mărginean, au fost supărați pe vremuri, acum au lăsat toate astea la o parte. În județ, vom fi trei persoane la conducerea organizației. La alegerile viitoare, ne propunem un scor de 15 la sută, vrem să câștigăm Primăria Deva și un post de vicepreședinte la Consiliul Județean”, a declarat Mircia Muntean.
Europarlamentarul Maria Grapini a fost invitatul special al umaniștilor hunedoreni. Grapini, care este cunoscută că se bate dur la Bruxelles cu cei care ne „sapă”, a spus la Deva că actualul guvern minte când spune că UE nu ne lasă să creștem pensiile.
„A trecut vremea să avem politici de Stân­ga sau de Dreapta, e nevoie de politici sociale. Noi vrem să abordăm alegerile vii­toare mai transparent, vom anunța candi­dații noștri înainte cu doi ani. Vom merge pe ideea, Omul potrivit la locul potrivit. La Hunedoara sunt convinsă că vom obține un scor foarte bun. Acum, Petre face trans­ferul către Mircia Muntean, un om cu ex­pe­rineță politică extraordinară”, a arătat euro­parlamentarul Maria Grapini.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Sudul județului este locul numai bun de do­sire a mizeriilor im­por­ta­te de peste mări și…

14 ore ago

Bulina albă

Robert Vladu, poet și fost actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…

14 ore ago

Bulina neagră

Cristian B., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire și riscă…

14 ore ago

Incendiu la Sântămăria Orlea

Echipaje de stingere de la sub­unitățile ISU Hunedoara din Bretea Română și Totești au intervenit…

14 ore ago

Turistă străină evacuată cu elicopterul din masivul Retezat

O tânără în vârstă de 26 de ani, care se afla în masivul Retezat împreună…

14 ore ago

Bărbat reţinut după ce câinele său a muşcat o femeie, într-un bloc din Deva

Un bărbat din municipiul Deva a fost reţinut de poliţişti după ce câinele său a…

14 ore ago