Ce oferă Uniunea Social-Liberală, ce aşteaptă electoratul? (II)

O să încep printr-o comparaţie. 
În 1991, pe 17 ianuarie, a început operaţiunea „Furtună în Deşert”-eliberarea Kuweitului de către coaliţia internaţională. Pe 28 februarie, războiul din Golf s-a încheiat, trupele irakiene au fost înfrânte. Mai mult-capitularea a fost semnată de Irak la doar patru zile după începutul invaziei terestre (24 februarie). Deşi se aşteptau la o rezistenţă înverşunată, militarii coaliţiei au constatat că soldaţii irakieni erau total demoralizaţi.
Ceea ce vreau să spun este că în acest moment, deşi resurse potenţiale există, România este o ţară demoralizată. Nu găseşte liantul care s-o facă să privească viitorul cu încredere. Măsurile categoric dure, pe de o parte, dar şi comunicarea dezastruoasă şi haosul creat prin improvizaţie, pe de altă parte, au adus guvernul Boc şi pe preşedintele Băsescu la cote de impopularitate încă neatinse de vreun guvern postdecembrist. Mesajele contradictorii că ba nu intrăm în criză, ba intrăm dar nu grav, apoi re-ce-si-u-ne, apoi ieşirea din criză (de vreo cinci ori…) au produs multă derută. Nici măcar în anul 2009, când lumea traversa cea mai grea perioadă economică după 1933, România şi puterea nu au transmis mesaje corecte-pentru că urmau alegerile prezidenţiale, câştigate cu mesaje anti-parlamentare, care au ilustrat perfect conceptul „ţara arde şi baba se piaptănă”. Imediat după prezidenţiale, „ciuruiţii” şi „ciuruitorii” s-au văzut cu salarii şi pensii tăiate, cu scumpiri în lanţ, care au transformat tăierea salarială de 25%, într-o pierdere efectivă de 40%.
Spre deosebire de 1996 sau 2004, oamenii nu-şi mai fac iluzii. Nimeni nu se aşteaptă ca schimbarea de putere politică să aducă la loc salariile, să producă măriri de pensii sau să ieftinească alimentele, utilităţile şi carburanţii. Ceea ce aşteaptă oamenii este un orizont mai clar, nu în termeni ideologici sau idealişti, ci în termeni de transparenţă decizională, de refuncţionalizare a instituţiilor, de disipare normală a puterii, concentrată acum foarte mult în mâinile unui singur om. Se poate aprecia că la această oră, ţara se confruntă cu un adevărat exod de creiere şi de forţă de muncă. Rog să fiu contrazis cu argumente.
Popor orgolios, românii ar dori, categoric, să nu mai fie trataţi drept rudă săracă a Europei, iar liderii lor să nu mai fie expediaţi sub fraze semi-politicoase, ocoliţi de diplomaţia mondială şi europeană, lăsaţi să dospească într-o atmosferă de eternă băşcălie, aşa, ca la porţile Orientului.
Următoarele luni vor fi decisive în această bătălie politică dintre USL şi PDL. Uniunea Social-Liberală poate merge, simplu, pe prezentarea corectă a problemelor şi pe soluţii realiste şi rezonabile. Cum spuneam, poate pentru prima dată după 1990, nu mai este nevoie de exagerări, dar nici de populism, care ne poate fi fatal în ceea ce priveşte echilibrul democratic. Preşedintele Băsescu tocmai a anunţat că nu mai avem nevoie de bani de la FMI şi că ne pregătim de relansare economică. Este prima reacţie la constituirea noii uniuni politice. România iese din nou-pentru a câta oară?-din criză. Indiciile arată însă că mesajele electorale ale puterii vor fi din nou colaterale-atacul la parlament şi la alte instituţii va continua.