Biblioteca județeană a organizat recent un moment extrem de emoționat, cu prilejul sărbătorii a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române.
„Biblioteca noastră, cu sprijinul cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu colegiile și liceele devene, a sărbătorit importantul eveniment istoric care a avut loc acum 166 de ani, Unirea Principatelor Române. S-a depus o coroană de flori pe frontispiciului Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a Judeţului Hunedoara. După momentul festiv, sub falduri tricolore, s-a mers spre bibliotecă, unde cu mic şi mare ne-am prins într-o mare horă a Unirii. Ulterior, în Sala de Lectură şi la Secţia de împrumut carte pentru copii a avut loc o prezentare referitoare la acest moment istoric şi a marilor personalităţi care l-au făcut posibil. La finalul prezentării, elevii ce au ştiut să răspundă la întrebările puse de organizatori, au fost premiaţi cu diplome şi cărţi oferite de biblioteca noastră. A fost organizată şi o frumoasă expoziţie tematică în incinta Sălii de Lectură”, a spus Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene. (A.N.)
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din municipiul Brad a fost reținut pentru…