Ce mai înseamnă România – între Deva şi Bucureşti. (I)

Cred că am ajuns în punctul în care subtilele analize de mentalitate sunt pentru uzul celor nedeprinşi cu pragmatismul politicii româneşti.
Nu trăim într-o ţară în care trebuie să se aplice corecţii la situaţii în general bune. Trăim într-o ţară sufocată de mizerie, zguduită de un scandal perpetuu, început în 12 ianuarie 2007, odată cu scoaterea „bileţelului” de către Elena Udrea. O să încerc să redau câteva aspecte concrete ale condiţiei „românului” generic, lipsit de repere, cu scara de valori distrusă, gata să înjure ceea ce nu pricepe, imbecilizat de băşcălii şi non-valori agresive. Sunt de acord că pentru a supravieţui în România, trebuie să te adaptezi, să faci compromisuri, dar acum am ajuns în situaţia în care trebuie să faci eforturi pentru a rămâne cât de cât normal, pentru că suntem pur şi simplu determinaţi să credem că susul-în-jos al ţării este de fapt ordinea firească. Ei bine, devine foarte clar că direcţia este fundamental greşită, iar judecarea ei prin prisma pasiunilor politice, eliminând logica, este păguboasă şi ne va transforma într-o ţară bananieră a Europei Unite.
Şi asta, de la Bucureşti la Deva, pentru că din păcate, modelul proliferează, maniera băsesciană de rezolvare a problemelor şi-a găsit o regretabilă oglindire pe plan local. Detalii în editorialele ce vor urma.
Voi prezenta, pe post de concluzie de etapă, o afirmaţie a politologului Daniel Barbu de la Universitatea din Bucureşti, şeful catedrei de ştiinţe politice, aşa cum apare ea în ultimul număr al revistei „Politics & Media”:
„Împotriva evidenţei, a bunului simţ şi a angajamentelor europene ale ţării, cei care guvernează astăzi România, aflaţi la rândul lor sub tutela unor interese financiare şi corporatiste private, se declară pregătiţi să abandoneze statul social, costisitor şi cheltuitor, în favoarea unui stat minimal, eficient şi ieftin. Argumentul lor: economia naţională nu poate suporta sistemele publice de sănătate, educaţie şi pensii, ca şi administraţiile centrală şi locale, decât în cel mai bun caz la un nivel de avarie. Visul lor: un stat care să nu consume mai mult de 15 procente din Produsul Intern Brut şi care, pe cale de consecinţă, ar urma să-şi păstreze (prin armată, procuratură, poliţie, servicii secrete) doar funcţia coercitivă şi represivă. Altfel spus, un stat care nu va mai fi patrimoniul comun al tuturor cetăţenilor săi, ci doar un instrument de dominaţie în mâna unei înguste elite partizane”.
(va urma)