Politica si administratie

Ce investiţii le pregăteşte primarul Emil Rîşteiu simerienilor

Sorina Popa

Primarul Simeriei, Emil Rîşteiu (foto), susţine că are mai multe proiecte de investiţii în oraş, unele cu fonduri de la buget, altele cu fonduri europene, sau de la bugetul local.

Şcolile, pe primul loc
”Sunt cinci proiecte în derulare în Simeria. Două dintre acestea, privind reabilitarea de şcoli, unul de 15 milioane de lei, celălalt de 9 milioane de lei, prevăd modernizarea şcolilor, de la clasa întâi la clasa a XII-a, şi construcţia unei clădiri noi pentru ciclul primar şi a unei săli de sport pentru aceşti elevi. Vom aduce învăţământul primar într-o singură locaţie, la fel vom proceda şi cu cel gimnazial şi liceal. Prin cele două proiecte reabilităm tot ceea ce înseamnă spaţii pentru elevi”, a declarat edilul şef al Simeriei.
Nici grădiniţele nu au fost uitate aici. ”Vom extinde grupele cu program prelungit, pentru a veni în sprijinul părinţilor care merg la lucru şi nu au unde să-şi lase copiii. În cadrul investiţiei respective intră şi reabilitarea Parcului Tineretului şi construcţia a patru locuri de joacă pentru copii. Acestea sunt investiţiile pentru şcoli, prin programul PNDL şi cu fonduri europene”, a spus Emil Rîşteiu. În curs de realizare este şi reabilitarea, în zona urbană, a reţelei de apă potabilă.

Big Brother şi aici
”O altă investiţie, de reabilitare străzi, 14 la număr, este în derulare. Apoi, mâine (n.r.-azi) semnăm un contract de reabilitare termică a opt blocuri din Simeria. Un proiect de modernizare a iluminatului public se află în evaluare la ADR Vest. Este vorba de o valoare de 3 milioane de euro. O investiţie extrem de importantă, cu telegestiune. Am fost prin ţară, să vedem cum au făcut alţii cu iluminatul public. O altă investiţie, care însă în prezent e blocată, se referă la supravegherea video în oraş, cu fonduri proprii, cu 100 de camere video”, a adăugat Emil Rîşteiu, primarul din Simeria.

One thought on “Ce investiţii le pregăteşte primarul Emil Rîşteiu simerienilor

  • Buna ziua ,
    LAUDABILE INITIATIVE DAR LA PROPRIETARII DE ANIMALE DE COMPANIE, RESPECTIV CAINI NU VA GANDITI?Am vazut la Deva amenajat un parc frumos . Noi , proprietarii de caini in mid special suntem ,, FUGARITI,, de peste tot. Propun o locatie 😮 parte din spatiul verde de langa magazinul PROFI, inspre calea ferata . Asa ar fi desfiintata ,, toaleta publica ,, din spatele magazinului si ar fi o locatie destul de accesibila pentru proprietarii de caini din oras. Nu cred ca ar fi o investitie prea mare . Un gard mai inalt din placi de beton in partea dinspre calea ferata, in rest niste stalpi si ingradire cu plasa de sarma , cateva bancute si cosuri de gunoi.Va multumesc pentru timpul acordat citirii acestui mesaj si sper sa luati in considerare si acest aspect.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura