ComunitateFlash

Ce are de ascuns comisarul Moldovan ?

Nicolle Ebner

Proprietăţile comisarului Cristian Moldovan (foto), şeful Gărzii de Mediu din judeţul Hunedoara, ori nu au nici o valoare, ori comisarul are ceva de ascuns. Excludem varianta că nu ştie să completeze o declaraţie de avere, că altfel, n-ar fi ajuns director de instituţie judeţeană.

De când e şef, „i-au crescut” trei terenuri şi un apartament

Potrivit declaraţiei de avere depusă în data de 1 aprilie 2010, pe site-ul Gărzii Naţionale de Mediu, Cristian Florin Moldovan-şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, şi-a cumpărat, în perioada 2008-2009, trei terenuri în satul Boholt, comuna Şoimuş, în suprafaţă totală de 4.070 metri pătraţi. Comisarul mai are un teren de 2.200 mp în satul Mintia, comuna Veţel, achiziţionat în anul 1999. Că un director de instituţie îşi mai cumpără câte ceva, pe ici pe colo, nu e de condamnat, numai că, în declaraţia comisarului Moldovan, apare o omisiune, „acoperită” chiar de şefii lui, din moment ce i-au publicat declaraţia aşa cum a fost ea completată, adică, fără a trece şi valoarea de impozitare a celor patru terenuri cumpărate. Şeful Gărzii de Mediu Hunedoara deţine şi două apartamente, în Deva. Unul primit donaţie, în anul 1993, situat pe B-dul Decebal, şi încă unul, împreună cu soţia sa, pe strada Cernei, dobândit prin „proces verbal de recepţie finală”, în anul 2007, după cum se poate citi în declaraţia de avere a comisarului. Culmea, nici la cele două apartamente nu se cunoaşte valoarea impozabilă, deoarece rubrica este goală, la fel ca aceea de la terenuri.

O fi având ceva de ascuns comisarul Moldovan, dacă a completat declaraţia de avere doar cum i-a convenit, mai ales când venitul anual în calitate de comisar este de doar 22.301 lei?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura