Evenimentul rutier în urma căruia un bărbat din municipiul Petroșani a fost condamnat la închisoare pentru conducere sub influența alcoolului
s-a petrecut în zona de centru a localității.
Potrivit anchetatorilor, o șoferiță a manevrat cu spatele un autoturism și a tamponat autoturismul condus de șoferul băut. Femeia a sunat imediat la 112, și a anunțat accidentul în încercarea de a-l face responsabil pe șoferul băut. Legiștii au stabilit că șoferul avea o îmbibație alcoolică de 3,15 g 0/00 alcool în sânge, așa că a fost trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului. În fața procurorilor, petroșăneanul în vârstă de 57 de ani a recunoscut comiterea faptei și le-a spus că a băut câteva pahare cu coniac fără să mănânce. Instanța de judecată l-a condamnat la 1 an şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, pedeapsă care i-a fost suspendată pe un termen de încercare de doi ani. (M. Gânju)
Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se întâmplă ca într-un…
Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că economia României se confruntă cu probleme…
Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…
B.T., din municipiul Deva Pentru că a fost prins conducând mașina fiind sub influența drogurilor.…
Într-o tentativă grosolană de a falsifica realitatea și de a șterge cu o cârpă murdară…
Un bărbat din Uricani s-a trezit dator la un IFN după ce a încercat să…