Categories: ActualitateFlash

Ce a constatat şeful CNADNR la un control pe DN 76 Deva-Oradea. Constructorii doar se fac că lucrează

Oana Mihnea

Toată lumea cunoaşte coşmarul reprezentat de drumul care duce spre municipiul Brad, lucrare neterminată de o bună perioadă de timp. Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Narcis Neaga, a făcut de curând o vizită neanunţată pe şantierele de pe DN 76, Deva-Oradea.
Ia muncitorii şi inginerul de unde nu-s
Conform unui comunicat transmis de CNADNR, concluziile după vizita în teren nu arată deloc bine pentru cei implicaţi. „Pe primele două tronsoane pe care lucrează firmele Selina şi Porr am întâlnit doar opt muncitori. Pe tronsonul următor, gestionat de Viales, n-am întâlnit nici un muncitor, iar pe cel de-al patrulea, unde lucrează cei de la Construct Mod, am numărat 18 prezenţe fizice, dar nu lucra nimeni. L-am căutat pe inginerul reprezentant al DRDP Timişoara, nici urmă. L-am sunat pe directorul regional şi i-am dat dispoziţie ca de luni, împreună cu cei responsabili pentru lucrările de pe DN 76, să fie pe şantiere pentru supravegherea lucrărilor. La fel şi cei de la Unitatea de Implementare de la sediul central. Luni i-am convocat în şedinţă pe toţi factorii responsabili de acest proiect. I-am avertizat în nenumărate rânduri că lucrurile nu merg, acum urmează sancţiuni. Pe tronsonul gestionat de AZVI se lucrează, dar nu la capacitate maximă, iar pentru ultimul tronson, cel gestionat de SCT, căruia i s-a reziliat contractul, în următoarele zile se va relicita pentru continuarea lucrărilor la partea carosabilă. Săptămâna viitoare voi avea o şedinţă cu toţi constructorii de pe DN 76, care vor fi avertizaţi că în cazul în care lucrurile nu intră pe un făgaş normal, va urma rezilierea contractelor“, a declarat Narcis Neaga, directorul general al CNADNR SA.
Care vor fi consecinţele?
Având în vedere aceste aspecte, compania naţională de drumuri riscă să piardă finanţarea de la UE pentru reabilitarea DN76. „În ritmul actual, lucrările pe DN 76 nu vor fi finalizate nici în 2017. Şi atunci, dacă noi vom pierde bani europeni din cauza nefinalizării acestui proiect de către constructori, să-şi piardă şi ei dreptul de a mai lucra în România. Ştiu că toată lumea dă vina pe noi, cei de la CNADNR, dar este inadmisibil ca de acum o lună, când am vizitat şantierele şi când constructorii s-au angajat să lucreze la capacitate maximă, acum să constat că am rămas la acelaşi stadiu. Ca şi la Lotul 3 de pe autostrada Orăştie – Sibiu, şi aici lansez un avertisment public constructorilor care nu-şi respectă angajamentele“, a adăugat directorul general al CNADNR.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Gata s-a terminat cu blatul facut intre GLIGOR si consructor; se facea ca se da la ei si de fapt erau ca fratii iar noi eram prostii lor. Acum se vede ca s-au obisnuit prost baietii se faceau ca lucreaza si Gligor ca-i cearta.

Recent Posts

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

9 ore ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

o zi ago

Bulina albă

Agentul șef principal Daniel Gapșea, criminalist la Poliția Orașului Uricani Pentru că a reușit să-i…

o zi ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că este acuzat că a încălcat din nou ordinul de…

o zi ago

Apă pură, din Masivul Retezat, pentru locuitorii comunei Hărău și o infrastructură modernă

Magdalena Șerban A fost emis ordinul de începere a lucră­rilor pentru modernizarea și înființarea surselor…

o zi ago