ActualitateFlashPolitica si administratie

Cazuri trase la indigo: Pera Ştefănie şi Băda, găsite incompatibile de ANI

Sorina Popa

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Adina Pera-Ştefănie (foto stânga), a fost declarată incompatibilă de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în perioada în care a condus unitatea sanitară. Asta, pentru că, simultan cu funcţia de manager al unităţii medicale ar fi deţinut şi funcţia de inspector al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara.
„S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iulie 2017 – 08 aprilie 2019, întrucât, simultan cu deţinerea funcţiei publice de in­spec­tor la Compartimentul de asistenţă medicală spi­ta­licească, Direcţia generală de asistenţă me­di­cală şi de sănătate publică, în cadrul Ministerului Sănătăţii, a exercitat şi funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, încălcând prevederile art. 94, alin. (1) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003”, se arată în comunicatul transmis de ANI. Adina Pera-Ştefănie a afirmat că va ataca în instanţă decizia celor de la ANI. Ea susţine că nu s-a aflat în stare de incom­pa­ti­bilitate în acea perioadă, fiind suspendată din func­ţia de şef al DSP Hunedoara. Un caz parcă tras la indigo a fost al juristei de la DSP Hu­ne­doara, Delia Băda (foto dreapta), ea fiind decla­rată în stare de incomptabilitate de ANI, după ce a fost şi ea la şefia Spitalului Judeţean de Ur­genţă. Şi aceasta a contestat decizia respectivă şi a câştigat în instanţă. „În perioada 08 aprilie-08 octombrie 2019, Delia Băda a deţinut funcţia publică de consilier juridic în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara simultan cu exercitarea funcţiei de manager interimar în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva”, au spus cei de la ANI.
Ca atare, cine urmează?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura