Actualitate

Cauţiunea, o metodă solicitată rar în instanţele din judeţ

Cristina Ghenea

Deşi reprezintă o modalitate prin care infractorii pot scăpa de arest, cauţiunea nu prea este solicitată în judeţul nostru. De pildă, în ultimii doi ani, la Tribunalul Hunedoara, nu s-a înregistrat nici o cerere de eliberare pe cauţiune.

Potrivit judecătoarei Mihaela Timişan, coordonatorul Biroului de Relaţii cu Publicul al Tribunalului Hunedoara, cauţiunea poate fi cerută de orice inculpat aflat în stare de arest. „După ce respectiva persoană depune o solicitare în acest sens, judecătorul stabileşte, în funcţie de fapte şi de alte date din dosar, care va fi cuantumul cauţiunii. Inculpatul plăteşte această taxă, iar mai apoi, se judecă cererea de liberare provizorie pe bază de cauţiune. Dacă solicitarea este respinsă, inculpatul rămâne în arest, iar banii îi sunt înapoiaţi“, a precizat Mihaela Timişan. Aceasta a adăugat că în cazul în care cererea este admisă, inculpatul este pus în libertate. Dar, dacă acesta nu respectă măsurile impuse de instanţă şi are loc revocarea eliberării provizorii, cauţiunea nu mai este restituită.
„Începând din 2006, legea spune că limita minimă a cauţiunii trebuie să fie de 1.000 de lei. Liberarea provizorie pe cauţiune nu se acordă în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedepse de peste 18 ani de închisoare, sau dacă există date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului sau să săvârşească alte infracţiuni“, a mai precizat judecătoarea Mihaela Timişan.

Cea mai mare cauţiune din judeţ, de 500 de lei
În evidenţele Tribunalului Hunedoara, cea mai mare cauţiune stabilită în ultimii 15 ani a fost înregistrată în 1997, în cazul unui bărbat acuzat de înşelăciune prin file cec. Acesta a plătit cauţiunea, în valoare de cinci milioane de lei vechi, însă judecătorii nu i-au admis cererea, aşa că a rămas în arest. În cele din urmă, deveanul a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu executare.

One thought on “Cauţiunea, o metodă solicitată rar în instanţele din judeţ

  • Dupa cum vedem avocatii ar trebui sa le spuna la clienti lor ca ,au dreptul la cautiune ,cred acesta este motivul pentru care nu se judeca in stare de libertate ,ar mai castiga bani si statul de la hoti .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura