Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Petrila, a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, acuzând…
Trei echipaje de pompieri, două de la Brad şi unul venit de la Deva, au intervenit, vineri, pentru stingerea unui…
Un accident de circulaţie provocat de un poliţist a avut loc în Deva, la intersecţia dintre Aleea Saturn şi Strada…
Un tânăr din Orăştie susţine că a câştigat, la jocurile electronice, o sumă de peste 25.000 lei, însă administratorul aparatelor…
Liderii filialei hunedorene a Noii Republici trag un semnal de alarmă în legătură cu „practicile folosite de toate partidele politice…
Pe lângă mineri, şi circa 100 de energeticieni din cadrul celor două termocentrale din judeţ vor ieşi din sistem, prin…
Ieri dimineaţă, în jurul orei 6.00, garda de intervenţie a Secţiei de Pompieri Ilia a fost alertată pentru a acţiona…
Interviu cu Remus Păţan, fost director general al ArcelorMittal Hunedoara
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat trei licenţe de explorare a resurselor de minereuri polimetalice firmei Goldfields Deva…
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, ieri, că „actuala formă de organizare a regiunilor de dezvoltare economică cu cele opt…