Arhive categorie: Editorial

MULŢUMESC, Mircea Lepădatu!

Au trecut şase săptămâni de când directorul nostru, creatorul cotidianului MESAGERUL HUNEDOREAN, MIRCEA LEPĂDATU, nu a mai venit la lucru. A plecat fără să ne spună la revedere. De aceea, noi toţi sun­tem convinşi că el, de acolo SUS are grijă să ne facem fiecare datoria, aşa cum ne-o cerea în fiecare zi. Are grijă de noi, ca să putem duce mai departe „co­pilul” lui, ziarul MESAGERUL HUNEDOREAN, proiectul său de suflet.
De şase săptămâni, sufletele noastre plâng încon­tinuu. Nu cred că lacrimile se vor opri nici peste 10 ani, peste 20 de ani. În fiecare zi, intrăm în redacţie şi acolo ne aşteaptă doar fotografia şefului. Nu ne cear­tă nimeni, nu ne dojeneşte, nu ne mângâie părinteşte pe cap, nu ne ajută. De acum încolo, suntem nevoiţi să ne descurcăm singuri. Sunt convinsă că nu ne vom ridica la nivelul şefului nostru, iar pentru acest lucru îmi cer iertare de pe acum. Pentru că, oricâţi şefi vom avea, niciunul nu va fi ca MIRCEA LEPĂDATU. Pentru că el a ştiut să fie nu numai un patron, dar şi un prie­ten pentru fiecare angajat. De fapt, el nici nu ne consi­dera angajaţii lui, ci colegi. Un om care făcea totul să-şi ajute oamenii, să le facă viaţa mai frumoasă. Poate că unii nu au înţeles asta, dar nu e bai, important este că au stat lângă el un timp.
De şase săptămâni, nu mai putem să-l sunăm pe şefu, sau să vorbim cu el. Îmi lipsesc convorbirile cu el, uneori mă suna de zeci de ori pe zi, pentru a discuta de ziar. Mă obosea asta uneori, recunosc. Dar, ce n-aş da ca acum să mă sune, chiar şi să mă certe că am greşit ceva la MESAGERUL HUNEDOREAN!.
De şase săptămâni ne întrebăm, de ce? Cu toţii punem întrebarea asta când pierdem pe cineva drag. E firesc. De ce a plecat MIRCEA LEPĂDATU dintre noi?
Sigur Dumnezeu a ales momentul acesta pentru că are un plan cu el.
Şi, dacă aş putea să dau timpul înapoi, cu un an, cu jumătate de an, i-aş spune şefului doar atât: MULŢUMESC.

Sorina Popa, redactor şef MESAGERUL HUNEDOREAN

Uite cine vorbeşte de funie! Şi taman în casa spânzuratului!

De vreo săptămână încoace, prin media locală au început să se facă niscaiva valuri pe tema şantajului din presă. S-au trezit câţiva din lefegiii care îşi fac veacul prin presa din judeţ să abordeze acest subiect, că tot este actual, cu atâtea acţiuni anticorupţie despre care aflăm zilnic din comunicatele DNA.
Sincer să fiu, nu le-am dat atenţie, mai ales după ce am constatat că printre cei care îşi dădeau cu părerea pe marginea acestui subiect se aflau chiar „dalmaţienii” din media locală.
Toate bune şi frumoase, dar iată că miercuri după-amiază, în timp ce mă aflam în redacţie, muncind la editarea ziarului care trebuia să apară a doua zi, mă trezesc sunat pe mobil. Deşi eram în acel moment concentrat pe un articol şi deşi am remarcat că este un număr necunoscut, răspund, totuşi. Mai bine îmi vedeam de treabă!
De ce? Fiindcă din difuzorul mobilului îmi plesneşte urechea o voce stridentă de paţachină, care fără să se prezinte, îmi declară că mă aflu în direct la nu ştiu ce emisiune a unei televiziuni locale. Şi până să apuc să mă dumiresc despre ce este vorba, mă ia cucoana la refec, dar nu înainte de a mă jigni într-un mod grosolan, făcând un joc de cuvinte – despre care ea o fi crezut că-i spiritual, dacă nu cumva chiar a vrut să mă jignească în direct – legat de numele meu. Dându-mi repede seama că am de-a face cu o fufă paraşutată cine ştie cum pe la televiziunea cu pricina, nu i-am trântit o înjurătură, aşa în direct, cum ar fi meritat şi cum, probabil, altă persoană mai iute la mânie ar fi făcut-o. Mie nu-mi stă în caracter, nu pot face aşa ceva, chiar dacă persoana respectivă ar merita-o din plin. Aşa că, i-am răspuns că nu mă interesează acel subiect şi nu vreau să-l comentez.
Fireşte, după acest episod, am deschis mintenaş televizorul, şi am butonat pe el până am dat de emisiunea cu pricina. Deşi, la vârsta şi la experienţa mea în presă, pot spune că nu mai sunt o persoană care să se mai mire de ceva, am rămas, totuşi, câteva clipe siderat, când am constatat cine era cucoana care realiza emisiunea cu pricina şi la ce post tv. Păi bine, oameni buni, dar ăştia vorbeau de funie în casa spânzuratului!  Păi era chiar postul tv al unui personaj de tristă amintire, care se află şi acum sub control judiciar, fiind cercetat de DNA alături de alţi ciraci într-un dosar de corupţie. Postul de televiziune care pe vremea când individul în cauză era mare şi tare în judeţ, a supt miliarde de lei din banii publici, pe bază de presiuni de genul „vezi că pune tata televiziunea şi ziarul pe tine”. Este drept, după ce individul în cauză a intrat în vizorul anticorupţiei, televiziunea respectivă a fost trecută în administrarea altei persoane. Dar toată lumea ştie că este aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.
Asta-i una la mână. Dar să vedem cine-i madama care făcea pe moderatoarea în emisiunea cu pricina? La început, n-am recunoscut-o sub stratul gros de farduri care-i acoperea faţa. Dar uitându-mă mai atent, şi văzându-i mai apoi şi numele scris în josul ecranului, nu m-am mai mirat de nimic. Nu m-am mirat cum o persoană, angajată la o companie cu capital multinaţional, pe un post din care dirijează banii de publicitate ai companiei, cum vor muşchii ei, a ajuns moderatoare la televiziunea cu pricina. Întrebarea este dacă ştiu acţionarii străini, dar şi cei din România, câţi bani plăteşte lunar compania respectivă la televiziunea amintită, pentru ca doamna PR să facă pe vedeta pe sticlă?
Nu m-a  mirat nici faptul că ea a trecut de la nişte emisiuni, pe care le făcea cu ceva vreme în urmă la o televiziune concurentă, în care îşi băga nasul prin cratiţele şi oalele unor personaje sus puse sau cu dare de mână, la emisiuni cu asemenea teme. În fond, fiecare om poate avansa într-un domeniu sau altul. Altceva m-a contrariat. Cu doar câteva luni în urmă, cucoana despre care facem vorbire aici, mi s-a plâns personal – am şi martori! – cum patroana de atunci a televiziunii locale la care ea prestează acum, a venit în firmă şi a bătut cu pumnul în masă şi cu tocurile în podea să i se plătească nişte servicii publicitare pe care ziarul şi televiziunea acesteia nici măcar nu le prestase. Şi cum a ameninţat „fata lui tata” că-i schimbă pe toţi din funcţie, dacă nu-i virează urgent  zecile de milioane pe care le cerea. Şi unde o vedem acum proţăpită pe madama PR de la multinaţionala auriferă, moderând emisiuni despre şantajul în presă? Taman la televiziunea  despre a cărei proprietară spunea că le-a luat banii cu presiuni şi ameninţări! Uite, Doamne, cine vorbeşte de funie! Şi taman în casa spânzuratului!

De ce a pierdut Ponta? Cum a câştigat Iohannis?

Iată că românul de etnie germană, Klaus Iohannis, a câştigat alegerile prezidenţiale. Şi nu oricum, ci la o diferenţă consistentă, care nu mai lasă loc de suspiciuni sau de comentarii de acest gen.

Victoria lui  Iohannis poate fi numită o mare surpriză, având în vedere circumstanţele în care ea a fost obţinută. După rezultatele din primul tur, când Ponta a câştigat “en fanfare”, diferenţa dintre el şi Iohannis fiind de 10 procente, puţini erau cei care mai credeau că neamţul poate recupera această diferenţă. Asta, pentru că în mod teoretic toate lucrurile păreau a fi în favoarea lui Ponta şi împotriva lui Iohannis.

Adică, Ponta era premierul României, se afla “la butoane”, cum s-ar spune, prin guvernul condus de el, dar având în spate şi cel mai puternic, mai bine structurat şi organizat partid din ţară. În perioada de precampanie electorală, mai exact de la începutul anului şi până în preajma alegerilor, guvernul condus de el a luat câteva măsuri menite să-i atragă pe pensionari, pe bugetari, dascăli şi anumite categorii de funcţionari publici de partea sa. În lupta electorală, a intrat pe faţă în favoarea lui Victor Ponta şi Biserica Ortodoxă, care nu putea, probabil, accepta ca în fruntea statului român, un stat în care marea majoritate a populaţiei este de credinţă ortodoxă, să ajungă o persoană de religie protestantă. După primul tur al alegerilor, premierul Ponta şi PSD au luat toate măsurile necesare ca să-i atragă de partea sa pe alegătorii care au susţinut pe unii dintre contracandidaţii săi mai bine clasaţi în prima rundă. Astfel Tăriceanu, nominalizat pentru funcţia de premier, Dan Diaconescu, Vadim Tudor au fost cei care şi-au îndemnat electoratul să dea voturile lui Victor Ponta. Deci, s-ar putea spune că Victor Ponta şi PSD au lucrat aproape ca la carte pentru a-şi spori şansele la câştigarea prezidenţialelor, şansă pe care, teoretic, liderul social-democrat n-avea cum să o rateze. Şi totuşi, Ponta a pierdut alegerile în runda finală. Şi nu le-a pierdut “la mustaţă”, ci la un scor care nu mai lasă loc de îndoieli şi comentarii.

Acestea fiind spuse, vom încerca să vedem de ce au pierdut Victor Ponta şi PSD aceste alegeri, pe care păreau a le avea în mână după primul tur. În primul rând, pentru Ponta şi staff-ul său era clar că în turul final candidatul social-democrat trebuia să mai strângă, pe lângă cele 40-45 la sută voturi provenite de la electoratul captiv al PSD, cel puţin 8-9 la sută din altă parte, pentru a fi sigur de victorie. Dar se vede că  nu le-a strâns, sau a strâns foarte puţine. Că oamenii care i-au votat pe Tăriceanu, D.D. şi Vadim, nu i-au dat voturile în turul doi lui Ponta. Sau foarte puţini au făcut acest lucru. Iar liderul social-democrat a rămas doar cu voturile primite de la electoratul PSD.

De asemenea, un rol foarte important în  această campanie, mai ales în cele două săptămâni dintre primul şi al doilea tur, l-au avut reţelele sociale online, extrem de mult şi de agresiv folosite de susţinătorii lui Klaus Iohannis, în comparaţie cu cei ai lui Victor Ponta, care s-au axat mai mult pe o campanie electorală clasică. Ponta şi staff-ul său n-au sesizat sau n-au luat în calcul “generaţia facebook”, puterea de penetrarea în rândurile publicului, a tineretului îndeosebi, a reţelelor virtuale, care pătrund instant în toate mediile şi pot influenţa decisiv atitudini, pot schimba mentalităţi şi obiceiuri. Or, reţelele sociale online au fost cele care i-au ajutat substanţial, dacă nu decisiv, pe susţinătorii lui Iohannis la o mobilizare de excepţie în diaspora, dar şi în ţară.

Nu în ultimul rând, un rol extrem de important în aceste alegeri l-a avut numărul mare de alegători, peste 62 la sută, prezenţi la urne. De fapt, se pare că aceşti 10 la sută votanţi în plus faţă de turul întâi au înclinat balanţa în favoarea lui Iohannis. Dacă, prezenţa la urne era tot în jurul la 50 la sută, atunci alegerile erau câştigate de Victor Ponta. Dar aşa…

Şi ar mai fi o problemă. Se pare că în sufletele şi minţile multora dintre români mai dăinueşte, după cele peste patru decenii de totalitarism comunist, teama de a nu se concentra puterea într-o singură mână. Cu siguranţă că şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care peste şase milioane de oameni i-au acordat votul lui Klaus Iohannis, ca să nu fie balanţa puterii înclinată numai într-o parte.

Acum zarurile au fost aruncate. Ştim cine este viitorul preşedinte al României. Dreapta, reprezentată de ACL, a câştigat, iar stânga, reprezentată de uniunea PSD-UNPR-PC, a pierdut. Restul este istorie. Important este ce se va întâmpla în continuare. Va putea Ponta şi PSD să-şi lingă rănile şi să strângă rândurile, pentru a se menţine la guvernare? Sau va reuşi Vasile Blaga şi alianţa din spatele lui, care l-a mutat pe Iohannis de la Primăria Sibiu, la Palatul Cotroceni, să-i scoată pe Ponta şi ai lui şi de la Guvernare. Vom trăi şi vom vedea.

 

Ce îi doare pe liberalii hunedoreni

Suntem în ultimele zile ale campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui ţării, o campanie, fie vorba între noi, destul de anostă şi cu prea puţină sare şi piper. Poate de aceea, candidaţii şi partidele acestora caută să puncteze acum, în final, aruncându-se în luptă mai abitir decât în prima parte a campaniei, pentru a mai câştiga câteva procente de la electorat.
Poate n-am fi purces la scrierea acestor rânduri, dacă nu am fi aflat ce s-a întâmplat la conferinţa de presă, ţinută, ieri, de Tiberiu Balint, liderul liberal nr. 2 în judeţ, de fapt, locotenentul lui Moloţ, şi la cârma organizaţiei judeţene a liberalilor, şi la Consiliul Judeţean. Personaj care, vorbesc ciracii săi din partid, abia aşteaptă ca Moloţ să fie mazilit din funcţia de şef al legislativului judeţean, ca să-i ia locul. Întâi pe fotoliul de preşedinte al consiliului judeţean, apoi pe cel de şef suprem al liberalilor hunedoreni.
Deci, la respectiva conferinţă de presă, una din ţintele asupra căreia Tibi Balint şi-a concentrat tirul a fost Mircia Muntean. Nimeni altul decât fostul lui şef de partid, fost primar al Devei, în prezent deputat PSD, pe care l-a împroşcat cu tot felul de invective. Nu asta ne-a amuzat şi nici nu ne erijăm noi în apărătorii lui Mircia Muntean. Asta, pentru că am înţeles că în viaţă fiecare plăteşte, mai curând sau mai târziu, pentru propriile păcate şi propriile greşeli. Iar Mircia Muntean se vede treaba că mai are de plătit încă şi astăzi pentru faptul că el i-a promovat în partid pe alde Moloţ, Balint şi alţii, care în final i-au înfipt cuţitul în spate.
O altă ţintă asupra căreia Tiberiu Balint şi-a descărcat muniţia a fost Mihai Mica, administratorul public demisionar al municipiului Deva, care este noul preşedinte al Filialei Judeţene a Partidului Conservator. Filială pe care liberalii o controlau în totalitate – deşi conservatorii făceau parte din uniunea PSD-UNPR-PC – până la trecerea fostului preşedinte judeţean al acesteia, Petru Mărginean, cu arme şi bagaje cu tot, la ei. Dar pe care acum n-o mai controlează, deoarece conservatorii hunedoreni în loc să se dezintegreze, s-au regrupat rapid, şi-au ales o nouă conducere judeţeană şi în Deva, şi şi-au reluat locul şi activitatea în cadrul alianţei PSD-UNPR-PC, din care fac, de fapt, parte. Iar acest lucru, cu siguranţă, i-a deranjat foarte tare pe liberali. De unde şi atacul turbat al lui Balint la adresa lui Mihai Mica, noul lider judeţean al PC, care, deloc  întâmplător, s-a aflat, tot ieri, în conferinţa de presă a PSD, alături de Laurenţiu Nistor, liderul social-democraţilor hunedoreni.

Inadmisibil! De ce au ascuns adevărul?

Referitor la situaţia existentă la rezervaţia de zimbri de la Slivuţ, prezentată de noi, atât în ziarul de ieri, cât şi în cel de astăzi, precizăm că s-a petrecut un lucru inadmisibil.   

Atât cei de la DSVSA Hunedoara, prin purtătorul de cuvânt al instituţiei, Leontin Laslău, cât şi cei de la Direcţia Silvică Hunedoara, prin Radu Crişan, directorul instituţiei, au dezinformat pe reporterul MESAGERULUI HUNEDOREAN care documenta situaţia de la rezervaţie, ascunzând cu bună ştiinţă faptul că luni, 6 octombrie, când acesta i-a întrebat despre starea de sănătate a zimbrilor, doi dintre aceştia erau deja morţi. Şi taman de boala limbii albastre.
Nu înţelegem de ce au încercat cei amintiţi să „pună batista pe ţambal”, cine şi ce câştiga din ascunderea adevărului? Şi, mai ales, nu înţelegem cum şi-au permis aceşti domni, cu funcţii de răspundere în cele două instituţii de stat, plătiţi din bani publici, să ascundă adevărul (asta, ca să nu spunem că au minţit) faţă de un reprezentant al presei, care nu dorea altceva decât să informeze cu promptitudine şi corect cititorii ziarului, de fapt, pe locuitorii acestui judeţ despre o situaţie de maxim interes pentru opinia publică.
Şi nu exagerăm când spunem de maxim interes pentru hunedoreni, deoarece rezervaţia de zimbri de lângă Haţeg  este unul din principalele puncte de atracţie din judeţul Hunedoara, alături de vestigiile dacice şi cele feudale. Iar hunedorenii, încă de la înfiinţarea Rezervaţiei Slivuţ, s-au dovedit mereu interesaţi de situaţia zimbrilor, de creşterea numărului de exemplare în rezervaţie şi de tot ce ţine de viaţa acestora.
Şi uite că se întâmplă un necaz, de care, oricum, nu erau vinovaţi nici cei de la silvicultură, nici veterinarii. Dar aceştia încearcă să muşamalizeze situaţia, crezând că dacă mint un jurnalist, vezi, Doamne, nu se face gaură în cer. Numai că, după cum s-a văzut şi de această dată, minciuna are picioare scurte. Iar adevărul, mai curând sau mai târziu, tot iese la suprafaţă.

2000

MESAGERUL HUNEDOREAN apare azi cu numărul 2000 pe frontispiciu. Sunt 2000 de numere ale cotidianului nostru care au fost, iată, de şapte ani şi şapte luni, puse la dispoziţia cititorilor din judeţul Hunedoara şi nu numai. Spunem “nu numai”, deoarece, odată cu apariţia ediţiei online a cotidianului nostru, suntem citiţi în întreaga ţară şi chiar în întreaga lume. Nu afirmăm că suntem citiţi în întreaga lume ca să ne facem un titlu de glorie din asta, ci fiindcă este adevărat, iar acest lucru poate fi verificat de oricine pe site-urile care monitorizează traficul online al publicaţiilor din România.
Mai mult ca sigur, majoritatea celor aflaţi în afara  graniţelor judeţului Hunedoara şi a celor aflaţi în afara graniţelor ţării, care citesc MESAGERUL HUNEDOREAN online, sunt persoane de loc din acest judeţ, sau care sunt legate, într-un fel sau altul, de judeţul nostru.
Dacă tot am ajuns astăzi la ediţia cu numărul 2000, poate s-ar cuveni să rememorăm câteva aspecte din viaţa cotidianului nostru – de fapt, nu este al nostru, ci al tuturor cititorilor MESAGERULUI HUNEDOREAN din judeţ şi de oriunde s-ar afla ei – despre cum am pornit la drum, cine sunt cei care au contribuit, în mai mare sau mai mică măsură, prin munca lor, la creşterea acestui ziar la nivelul actual de notorietate în rândul cititorilor.
Când am lansat MESAGERUL HUNEDOREAN, la începutul lui iunie 2006, au fost destul de mulţi sceptici, în ce priveşte viitorul său. Asta, pentru că piaţa media din judeţ era deja ocupată şi structurată pe categorii de cititori, hunedorenii având la dispoziţie mai multe cotidiene şi săptămânale bine consolidate. Ce ar putea să mai aducă în plus un nou ziar, cum ar mai putea el pătrunde printre celelalte, cum ar putea el să atragă cititorii din judeţ în aceste condiţii? Acestea erau întrebările scepticilor şi, trebuie să recunoaştem, chiar ale noastre. În ce priveşte concurenţa, aceasta era sigură că vom da ortul popii în cel mai scurt timp. S-au făcut pariuri, cât timp vom rezista. Mai întâi, ne-au proorocit că nu vom ajunge la ediţia cu nr. 50, apoi că nu vom apuca nr. 100. Dar, spre deziluzia lor, am trecut şi de ediţia cu nr. 100, şi de cea cu nr. 1000 şi,  iată, că am ajuns acum la cea cu nr. 2000. Între timp – nu suntem răi, dar acesta este adevărul! – au sucombat ziarele editate de cei care ne prevesteau un deces prematur. Asta-i viaţa!
De bună seamă, la atingerea  ediţiei nr. 2000, s-ar cuveni să facem şi un oarecare bilanţ al realizărilor celor care au trudit şi trudesc zi de zi pentru a oferi hunedorenilor şi, cum spuneam, nu numai lor, acest cotidian. Un ziar care oferă informaţii de ultimă oră, articole documentate, comentarii obiective şi echidistante din viaţa economico-socială, politică, culturală şi sportivă a judeţului. De altfel, putem spune că principala caracteristică a MESAGERULUI HUNEDOREAN, mai cu seamă în ultimii ani, este echidistanţa şi obiectivitatea produsului său editorial. Asta, pentru că nu suntem remorcaţi la nici o formaţiune politică, la nici o entitate economico-financiară. Ne descurcăm cu puterile noastre.
Deci, meritul pentru evoluţia ziarului este al tuturor celor care trudesc pentru ca el să apară în fiecare dimineaţă pe tarabele difuzorilor de presă şi la abonaţii noştri, începând cu jurnaliştii care formează departamentul editorial, continuând cu echipa de tehnoredactori, cu cei de la departamentele marketing-publicitate, financiar-contabil şi  distribuţie ziar. Şi să nu-i uităm şi pe prietenii noştri, tipografii de la “Unirea Pres” Alba Iulia, care de la început au fost alături de noi şi s-au străduit să ne asigure tipărirea ziarului la timp şi de calitate. Cu siguranţă, fără eforturile, seriozitatea şi responsabilitatea în muncă a tuturor celor pomeniţi mai sus, MESAGERUL HUNEDOREAN n-ar fi ajuns unde este astăzi.
Ce ar mai fi de spus? Prea multe nu. Traversăm şi noi, ca de altfel majoritatea agenţilor economici, instituţiilor publice şi a oamenilor din această ţară, o perioadă dificilă. Dar nu ne lăsăm. Facem tot ce depinde de noi să trecem peste ea. Şi suntem încrezători că vom reuşi să trecem peste toate greutăţile actualei perioade şi ne vom atinge în final obiectivul pe care ni l-am propus atunci când am purces la editarea acestui cotidian. Să facem din MESAGERUL HUNEDOREAN publicaţia de căpătâi a judeţului Hunedoara, în care să se regăsească toţi trăitorii din acest judeţ, cu bune şi cu rele. Aşa cum este şi viaţa noastră.

Congresul PSD: îmbătătoarea senzaţie a puterii

S-a încheiat şi congresul PSD, nu ştim al câtelea, deoarece nu le-am ţinut socoteala. A fost un congres fără nici o miză în ce priveşte alegerea marelui lider, preşedintele partidului, şi a liderului numărul doi, preşedintele executiv, funcţie nou înfiinţată cu ocazia acestui congres.
Dacă Victor Ponta şi Liviu Dragnea n-au avut emoţii, deoarece ar fi fost culmea ca, fiind singurii candidaţi pe funcţiile respective, să iasă pe locul doi, pentru poziţiile de vicepreşedinţi naţionali şi vicepreşedinţi de regiuni a fost oarece bătaie. Nu foarte mare, dar totuşi, au fost câţiva baroni de judeţe care n-au prins ciolanul. În ce priveşte cele cinci funcţii de vicepreşedinte al partidului rezervate femeilor, totul a decurs cum a fost stabilit. Poate, singura excepţie – dacă o putem numi aşa – a fost alegerea ca vicepreşedinte a fostei jurnaliste Gabriela Vrânceanu Firea, despre care se poate spune că, după căsătoria cu primarul din Voluntari, pesedistul Pandele, a avut o ascensiune fulminantă în politică, ea ajungând în toamnă senator, iar acum şi în conducerea centrală a celui mai mare partid din România.
Cum arătam, la început, acest congres al marelui partid n-a avut nici o miză, fiind un bun prilej ca pesediştii să-şi dovedească în faţa naţiunii puterea şi, mai ales, unitatea indestructibilă. Ca urmare, el s-a derulat lin, fără nici un val care să învolbureze cât de cât apele. Culmea, vedeta incontestabilă a primei zile a Congresului PSD n-a fost nici Victor Ponta, nici nemuritorul Ion Iliescu, fondatorul şi preşedintele de onoare al partidului, ci   Adrian Năstase, la prima lui apariţie în public după ieşirea din puşcărie. Acesta a fost gratulat de toţi cei prezenţi la eveniment şi, mai ales, vânat de jurnalişti, cărora le-a răspuns cu răbdare şi diplomaţie la toate întrebările, chiar dacă unele erau de-a dreptul copilăreşti, ca să nu spunem penibile. După interviul de la Antena 3 şi după cele petrecute la congres, putem spune că am văzut un Adrian Năstase reîncărcat – chiar dacă nu de tot – pregătit să-şi refacă imaginea şi să intre, când vine momentul, din nou, pe scena politică. Să vedem dacă va şi reuşi.
Ce ar mai fi de spus despre congresul cravatelor roşii? Prea multe lucruri nu. S-au adoptat rezoluţiile privind regionalizarea ţării, reforma constituţională şi fuziunea cu UNPR. Să fie clar: dacă fuziunea cu partidul condus de generalul Oprea este ca şi făcută, regionalizarea şi modificarea Constituţiei nu se vor realiza la fel de uşor. În rest, nimic interesant. Poate doar faptul că “el lidero maximo”, Victor Ponta, a transmis întregii armii social-democrate că de astăzi, luni, se intră în campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 2014, cerându-le tuturor soldaţilor partidului, începând de la general până la răcan, să se mobilizeze în aşa fel, încât PSD să fie prima formaţiune politică din România la europarlamentare.
Totuşi, ceva ar fi de reţinut după acest congres al PSD. Din discursurile susţinute la tribuna congresului, din modul lejer în care s-au adoptat rezoluţiile şi propunerile venite de la prezidiu, din glumiţele lansate de vorbitori, practic, din întreaga atmosferă de la acest congres fără miză, a fost evident că social-democraţii sunt deja cuprinşi de îmbătătoarea senzaţie a puterii.

De doi lei speranţă

A trecut, iată, prima săptămână din anul 2013. Cu siguranţă, majoritatea oamenilor am intrat în noul an cu speranţa de mai bine. Aşa ne-am urat unul altuia, aşa ne-am dorit fiecare la cumpăna dintre ani. Dar oare nouă, românilor, ne va fi mai bine? Aceasta-i întrebarea.
Premierul Victor Ponta şi al său guvern stufos (deh, fiecare membru din coaliţia USL, ajunsă la putere în urma scrutinului din 9 decembrie, trebuia să prindă câte o bucată mai mare sau mai mică din ciolan!) şi-au intrat în pită. Asta, cel puţin teoretic, pentru că la această oră, sunt ministere care funcţionează doar pe hârtie, nefiindu-le încă stabilite organigrama, atribuţiile exacte şi tot ce-i trebuie unui minister ca să funcţioneze normal. Până una-alta, premierul Ponta apare zilnic la televizor şi face tot felul de declaraţii referitoare la ce va face el şi guvernul său în viitorul imediat sau pe termen mediu, pentru ca lucrurile să se schimbe în bine în ţară. Fie vorba între noi, premierul Ponta chiar poate să facă tot ce-şi propune, deoarece dispune, deocamdată, de majoritatea necesară în parlament, care să-i permită să-şi pună în practică proiectele. Astfel, din declaraţiile sale din aceste prime zile ale noului an, rezultă că Victor Ponta are următoarele priorităţi: adoptarea bugetului, în care să fie inclusă şi creşterea salariului minim de la 700 la 800 de lei, apoi, printre multe altele de mai mică anvergură, ar fi modificarea Constituţiei, care vizează şi limitarea atribuţiilor preşedintelui României, modificarea Legii Electorale şi adoptarea legii privind reorganizarea administrativă a ţării, prin realizarea a opt regiuni.
Dar, ce au aflat concret bugetarii, pensionarii, antreprenorii firmelor private în acest început de an?  Că salariile şi pensiile nu se vor majora în 2013, că posturile din instituţiile publice şi companiile de stat vor rămâne blocate, că nu prea sunt bani pentru investiţii, că taxa de primă înmatriculare auto va intra în vigoare de la începutul anului – dar sub o altă denumire. Au mai constatat că de la 1 ianuarie 2013, au crescut tarifele la energia electrică şi gazele naturale – asta, în timp ce la vecinii bulgari şi unguri, acestea au scăzut cu aproximativ 10 la sută – , că guvernul a dat o hotărâre prin care taxele şi impozitele locale vor creşte în acest an cu peste 16 la sută. Deci, ce să creadă bugetarii şi pensionarii care i-au votat în 9 decembrie pe reprezentanţii USL cu două mâini, seduşi de promisiunile din campania electorală? Promisiuni despre laptele şi mierea ce vor curge în România, imediat după ce USL ajunge la putere. Ce pot să mai facă ei acum, după ce le-au asigurat lui Ponta, Antonescu, Voiculescu şi alor lor, o majoritate confortabilă în parlament, care să le permită să facă aproape ce vor în această ţară? Ce pot să mai facă ei, dar şi cei care nu i-au votat, fiindcă şi-au dat seama că toate promisiunile USL sunt doar poveşti de aburit electoratul? Nimic, decât să aştepte cu  speranţa că lucrurile se vor aşeza pe un făgaş normal şi că va fi mai bine şi pentru noi, cei care mai trăim şi muncim în această ţară. Este o speranţă de doi lei, dar totuşi, o speranţă.

Despre Goran Bregovic. Şi… cam atât!

Desigur, Goran Bregovic nu mai are nevoie de prezentare. Foarte puţini sunt cei care nu l-au ascultat la radio sau nu l-au văzut la televizor în concerte sau pe site-urile specializate de pe internet, unde videoclipurile cu Brega – cum îi spun apropiaţii – sunt printre cele mai accesate. Mă refer, mai ales, la cântecele sale de după anii 90, când a trecut de la rock, la ritmurile tradiţionale balcanice, care l-au făcut celebru în toată lumea.
Puţinul timp  liber pe care îl mai are Brega şi-l împarte între Paris, unde s-a stabilit, şi Belgrad. În rest, artistul iugoslav – el se declară jugoslav, pentru că s-a născut la Sarajevo, în Bosnia-Herţegovina, din tată croat şi mamă sârboaică – bate lumea-n lung şi lat împreună cu a sa “The Wedding and the Funeral Band”, adică orchestra pentru nunţi şi înmormântări. Şi o face cu folos, aducând bucurie celor care vin să-l asculte. A fost invitat pe scenele celor mai mari festivaluri, a cântat în ultimii 20 de ani în toate marile oraşe ale lumii şi în zeci, poate sute, de oraşe mai mici. În România, a fost de câteva ori, în afară de Bucureşti, artistul cântând la Timişoara, Cluj, Sibiu şi Ploieşti. Iar, vineri seara, Goran Bregovic  şi a lui trupă au cântat la Deva.
Modest, chiar foarte modest pentru un aşa mare artist – am aflat că n-a avut pretenţii speciale nici în ce priveşte cazarea, nici meniul, nici scena – a venit pe stadionul din Deva şi, împreună cu întreaga trupă, şi-a făcut treaba ca un adevărat profesionist, ca un mare artist. Goran Bregovic şi orchestra sa n-au ţinut cont că afară era frig, n-au încercat să tragă de timp, ci au cântat non-stop, mai bine de o oră şi jumătate, spre bucuria celor aproximativ 3.000 de spectatori prezenţi în tribune şi pe terenul de joc. Cei care au fost la concert au avut prilejul să asculte live cele mai cunoscute melodii ale artistului iugoslav – “Gas, gas, gas”, “Kalashnikov”, “Mesecina”, “Ederlezi”, “Hop Hop Hop” şi celebrul “In the Death Car” – ca să amintesc doar câteva dintre cântecele interpretate pe scena de la Deva.
Deci, un concert adevărat, susţinut de artişti adevăraţi, care ne-a încălzit sufletul, dar şi trupul, deşi temperatura de afară era sub 10 grade Celsius, făcându-ne, nu odată, să sărim din papuci. Şi dacă aşa au stat lucrurile, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Adică să apreciem iniţiativa de a-l aduce la  Deva pe Goran Bregovic, să-i felicităm pe organizatori – Centrul Cultural „Muntean Drăgan”, Primăria Deva şi Asociaţia Culturală DevArt.  Şi, haideţi să-l iertăm pe primarul Petru Mărginean, care profitând de prezenţa pe scenă, alături de starul iugoslav, a încercat să facă olecuţă de campanie  electorală pentru câţiva candidaţi la Parlament. Încercare, de altfel, taxată prompt de public, deoarece s-a lăsat cu huiduieli şi fluierături.

O mişcare politică inteligentă


Adunaţi, la finele săptămânii trecute, departe de ochii lumii, în Delta Dunării, în resortul exclusivist de la Murighiol, liderii naţionali şi judeţeni ai USL au rezolvat problema împărţirii colegiilor electorale parlamentare între partidele componente. În ce priveşte judeţul nostru, lucrurile s-au rezolvat, până la urmă, cu bine, social-democraţii şi liberalii – conservatorii n-au avut pretenţii în acest sens, după ce şi-au văzut omul lor în funcţia de primar al Devei – făcând un fel de bara-bara la împărţirea celor 10 colegii parlamentare hunedorene.
Spuneam, referindu-ne la împărţirea colegiilor pentru judeţul nostru, că lucrurile s-au rezolvat până la urmă cu bine, deoarece, din câte ştim, n-a fost chiar aşa o împărţire simplă şi prietenească, gen asta ţie, asta mie. Pentru vreo două colegii s-a negociat serios la împărţeală, iar pentru Colegiul nr. 7 Hunedoara, despre care se ştia că este al social-democraţilor, surse prezente la negocieri ne-au relatat că liberalii au făcut pe dracul ghem ca să şi-l adjudece. Au renunţat la Colegiul Orăştie, ceea ce îl pune într-o situaţie jenantă pe Lucian Heiuş, recent reîntors în PNL, în urma promisiunii că va fi candidatul liberalilor pe respectivul colegiu parlamentar. Au mai renunţat şi la alte câteva lucruri, numai ca să le revină lor Hunedoara.
De ce s-a bătut Moloţ, Ruşanu şi compania pentru acest colegiu care, cu vreo trei luni în urmă, pas de-i interesa? N-a fost nevoie să stăm prea mult pe gânduri, pentru a înţelege ce i-a mânat pe liberali în luptă. Orice s-ar spune despre Moloţ şi Ruşanu, de un lucru suntem siguri: nu sunt deloc proşti, ba dimpotrivă, le merge bine mintea. Iar în ce priveşte bătăliile electorale sunt doxa, ştiu extrem de bine pe mâna cui să meargă, cum să procedeze, pentru a câştiga alegerile. Deci, de ce au ţinut morţiş liberalii să ia Colegiul Hunedoara? Poate nu vă vine să credeţi, dar au făcut-o pentru o persoană. Da, pentru o persoană care a anunţat deja public că vrea să candideze în decembrie pentru un post de deputat pe Colegiul Hunedoara, şi că o va face chiar independent, dacă nu va fi nominalizată şi susţinută de partidul său. Este vorba de Carmen Hărău, cunoscută foarte bine de hunedoreni ca un om de afaceri de succes, profesor universitar. Cunoscută mai puţin poate ca politician, asta fiindcă, deşi este membru PSD de mulţi ani, nu s-a avântat în prim planul bătăliilor politice, ci a preferat să-şi consolideze afacerile şi statutul universitar. Dar ce au liberalii cu Carmen Hărău?, vă veţi întreba. Au, fiindcă liderii liberali locali şi nu numai şi-au dat seama rapid de potenţialul acesteia – de imagine, organizatoric şi, nu în ultimul rând, financiar – care o face drept un candidat capabil să câştige bătălia electorală pe Hunedoara. Dar, totodată, ei au înţeles că ea nu va fi nominalizată de conducerea judeţeană a PSD drept candidat al acestui partid la alegerile parlamentare. Şi atunci, Moloţ şi liberalii săi au făcut o mişcare inteligentă, de care sunt convinşi că le va aduce câştig de cauză la alegerile din iarnă. Şi-au adjudecat, colegiul Hunedoara şi o vor lua şi pe Carmen Hărău sub flamura galben-albastră, nominalizând-o candidatul PNL pe respectivul colegiu parlamentar. Cum spuneam, o mişcare inteligentă făcută de liberalii hunedoreni, care nici măcar nu pot fi acuzaţi de Nistor şi social-democraţii săi că au fost loviţi sub centură.

Păzea! S-a înfuriat interimarul Antonescu!

De când a ajuns la Cotroceni, Crin Antonescu, preşedintele interimar, calcă dintr-o strachină în alta, iar în ultimele zile, parcă a turbat de-a binelea. Deşi la preluarea mandatului de preşedinte „ad interim”– pe uşa din dos, fireşte, în urma puciului  realizat de guvernul şi parlamentarii uselişti, graţie căruia, în câteva zile, chiulangiul nr.1 din Parlament a ajuns preşedintele Senatului, iar apoi şef de stat – el declara că va fi un preşedinte discret, în scurt timp a dovedit că realitatea este alta.
Dacă ar fi un simplu om, l-am înţelege pe Crin Antonescu, individul care, printr-o conjunctură la care nici nu visa cu câteva luni în urmă, s-a văzut cocoţat pe cea mai înaltă poziţie în stat, iar acum, ţine cu dinţii de ea şi face pe dracu-n patru să rămână cât mai mult acolo. Dar ca om politic, încă destul de tânăr şi, în plus, de sorginte liberală, chiar că nu-l înţelegem. Nu-i înţelegem ieşirile publice din ultima perioadă şi nu putem fi de acord cu ele. Nu ne referim acum la cele  împotriva lui Băsescu, a CCR, CSM, chiar a Guvernului, de fapt, a tuturor celor care nu-i cântă în strună lui, preşedintelui interimar. Ci la ieşirile  de-a dreptul turbate din ultimele zile, prin care a înfierat cu furioasă mânie proletară pe emisarul SUA şi pe ambasadorul Americii la Bucureşti, după ce aceştia au exprimat, în mod oficial, îngrijorarea Washingtonului faţă de manevrele neconstituţionale făcute de Guvernul Ponta, cu sprijinul parlamentului dominat de uselişti. Ne referim la aroganţele meschine îndreptate de interimarul Antonescu în direcţia cancelarului german Angela Merkel, lui Jose Manuel Baroso, preşedintele CE, atunci când respectivii au sesizat derapajul actualei puteri useliste de la cele mai elementare reguli ale statului de drept şi au cerut dovezi ale funcţionării statului român în cadru democratic.
Văzând aceste lucruri, te întrebi cum poate un personaj care se declară politician de prim rang, ajuns – chiar şi conjunctural – pe fotoliul de şef de stat, să facă asemenea greşeli impardonabile? Cum poate el să nu înţeleagă mersul vremurilor? Ce poţi să spui despre un personaj care, cocoţat vremelnic pe fotoliul prezidenţial, se oţărăşte peste gard la şefii de stat ai unor ţări partenere, suduind la capitalismul ticăloşit, de la Washington, la Berlin şi până la Bruxelles? Există o singură explicaţie: un om care toată viaţa lui a chiulit, atât de la şcoală, cât şi din politică, n-are cum să înţeleagă aceste lucruri. N-ai ce să aştepţi de la un asemenea individ, decât să se comporte ca atare.
În infatuarea sa prezidenţială, şi în buimăceala din capul său, Crin Antonescu a declarat fără nici o reţinere că toţi cei care critică acţiunile puterii useliste sunt, vezi Doamne, influenţaţi de dezinformările lui Traian Băsescu, trimise cancelariilor occidentale  pe canale secrete ale acestuia şi de articolele publicate în presa din ţară. Oare chiar atât de naiv – ca să mă exprim eufemistic! – este acest politician ajuns în vârful vieţii politice şi administraţiei româneşti, să nu priceapă că Guvernul SUA, cel german, sau liderii Uniunii Europene nu  vorbesc la telefon cu garajul în care îşi petrece timpul Traian Băsescu de când este suspendat şi nici nu fac revista presei româneşti, dimineaţa, când îşi beau cafeaua? Chiar nu înţelege domnul preşedinte interimar că informaţiile exacte provin din cu totul alte surse şi ajung în cancelariile europene sau traversează Oceanul pe cu totul alte canale?
Dacă nu pricepe atâta lucru, sau în aroganţa şi în disperarea sa obtuză, nu vrea să recunoască ceea ce-i spune o lume întreagă, că manevrele sale, la nivel de guvern, parlament şi preşedinţie, au depăşit de mult cadrul legal, atunci, este clar că acest personaj trebuie să se retragă definitiv din viaţa politică, aşa cum a declarat-o, de altfel, într-un moment, poate, de luciditate.

Poate avem, din nou, nevoie de un neamţ

Se spune că fiecare popor îşi are conducătorii pe care-i merită. Lucru care s-a dovedit cât se poate de adevărat de-a lungul istoriei lumii. Şi încă se dovedeşte. Care este absolut valabil şi în cazul nostru, al românilor.
Ce conducători poate să aibă un popor în rândul căruia minciuna, hoţia, lenea, laşitatea, trădarea s-au dovedit de-a lungul vremurilor şi încă se  dovedesc a fi principalele “virtuţii” morale ale majorităţii oamenilor care sălăşluiesc pe plaiurile mioritice? Ne place ori nu ne place – şi sunt sigur că pe mulţi îi vor indigna aceste afirmaţii! – trebuie să recunoştem că acesta-i adevărul. Un adevăr ilustrat chiar şi de vechile noastre creaţii populare – începând cu balada Mioriţa, continuând cu operele cronicarilor, cu zicalele din categoria celei cu moartea caprei vecinului şi, dacă vreţi, şi de textele manelelor care ne-au inundat în ultimii ani.
Cine sunt, de fapt, cei din parlament, cei din guvern, şefii de la judeţe sau cei care conduc primăriile? Nu sunt nici suedezi, nici americani, nici australieni, nici chinezi, nici congolezi şi nici extratereştri veniţi de pe alte planete. Sunt români, emanaţi din rândurile acestui popor. Oameni pe care noi i-am ajutat să ajungă la cârma ţării, a judeţelor, oraşelor şi comunelor, prin votul nostru. Şi atunci, de ce ne mai mirăm când îi vedem pe aleşii noştri cum mint cu neruşinare, cum trădează, trecând de la stânga la dreapta şi viceversa, schimbând partidele mai des decât ciorapii, în funcţie de interesele personale, cum chiulesc pe rupte, cum fură din banul public, cum îşi dau la gioale pe faţă sau pe la spate, pentru o bucată mai mare sau mai mică de ciolan? De ce să ne mirăm, când aceste lucruri se întâmplă mai mereu între noi, românii, fie că trăim în ţară sau în diaspora.
De ce să ne mai mirăm despre situaţia de astăzi din România? De ce să ne mai indignăm când constatăm că un tânăr politician, despre care aveam o părere bună până a ajunge şef de guvern, ne-a dovedit că minte fără să clipească, la fel de des cum respiră, şi face gafe după gafe, neţinând cont că, de când a preluat guvernarea, ţara se duce rapid de râpă. De ce să ne mirăm că un politician dovedit ca fiind cel mai mare chiulău dintre parlamentari, dar mare făuritoriu de discursuri ditirambice, personaj care până la intrarea în politică n-a condus măcar  o echipă de trei oameni, profitând de conjunctură, a ajuns să conducă un partid, apoi Senatul, iar acum, sub interimat, chiar ţara. O ţară pe care ţine morţiş să o conducă, cu atribuţii depline, cel puţin încă un mandat de cinci ani.
De ce să ne mirăm că la şefia statului se află de opt ani, graţie votului nostru, a peste cinci milioane de români, un personaj politic care a declarat din start că el vrea să fie un preşedinte jucător. Un preşedinte care – deh, puterea obişnuinţei! – a vrut să conducă ţara la fel cum îşi conduce un căpitan de cursă lungă propriul vapor, dovedindu-se uneori prea jucător. Un preşedinte care, cu tot flerul său politic şi experienţa sa de viaţă, n-a înţeles că atunci când semeni vânt, ai toate şansele să culegi furtună.
Deci, asta este. Să nu ne mai plângem, să nu ne mai indignăm, să nu-i mai înjurăm pe unii sau pe alţii dintre cei care ne-au condus până acum, sau ne conduc astăzi. Ei nu sunt altfel decât majoritatea dintre noi. Sunt emanaţii noştri, n-au cum să fie mai buni, mai înţelepţi, mai cinstiţi, mai patrioţi decât noi, cei din rândul cărora s-au cocoţat acolo, sus. Aceasta fiind situaţia, dacă vrem ca lucrurile să se îndrepte în ţara asta, poate ar trebui să aducem, din nou, un neamţ – sau mai mulţi? – să ne conducă, aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri, când l-au adus la cârma ţării pe Carol I de Hohenzollern.

Alegerile au trecut. Cine a câştigat, cine a pierdut?

Câteva concluzii pe care le putem trage în urma alegerilor locale. Prima este că nici judeţul Hunedoara n-a făcut excepţie de restul ţării. Oamenii au votat masiv candidaţii USL, aşa că uniunea, aflată pe val, mai ales după ce a ajuns la guvernare, a luat grosul voturilor.
Totuşi, faţă de restul judeţelor, la noi,  PDL, care a mers în alegeri sub sigla USP, a obţinut un scor de aproximativ 22 la sută, deci mai mare decât media pe ţară a acestui partid. Astfel, PDL a reuşit, de pildă, să ia şapte mandate în consiliul judeţean, să câştige primăriile a două mari municipii – Petroşani şi Hunedoara – a unui oraş, Petrila, să-şi conserve primarii de comune pe care i-a avut şi să-şi adjudece numeroase mandate de consilieri locali. La rândul său, UNPR, formaţiune politică inexistentă acum doi ani, a reuşit să obţină patru mandate de consilieri judeţeni, să câştige primăria unui oraş, Geoagiu şi să obţină numeroase mandate de consilieri locali. Privind, deci, la rece lucrurile, nu este chiar dezastru pentru PDL în judeţul nostru, având în vedere contextul în care s-au desfăşurat aceste alegeri. Cât despre UNPR, partid înfiinţat cu doi ani în urmă, Mircia Muntean, Mihail Rudeanu şi uneperiştii lor pot fi mulţumiţi de scorul obţinut. Cum la fel pot fi mulţumiţi Haralambie Vochiţoiu şi PP-DD, partid care a realizat la noi în judeţ, al doilea scor la nivel naţional, după cel obţinut în Capitală.
Dacă vorbim de structura consiliului judeţean, preşedintele Mircea Moloţ poate să stea liniştit, USL având aici asigurată majoritatea simplă, care-i permite, pentru început, alegerea vicepreşedinţilor pe care şi-i doreşte, iar în continuare, trecerea fără probleme a hotărârilor iniţiate. Ceva discuţii şi frecuşuri vor fi, probabil, la hotărârile care trebuie adoptate cu două treimi din voturile aleşilor, dar la experienţa lui Moloţ ca preşedinte de consiliu judeţean, cu siguranţă, va găsi el argumentele potrivite ca să-şi atragă numărul de voturi necesar.
Cum spuneam, un scor bun a realizat în judeţ PP-DD, tot o formaţiune inexistentă cu doi ani în urmă. Acest partid s-a situat, cu aproximativ 12 la sută din totalul sufragiilor, pe locul al treilea la nivel de judeţ, după cele două alianţe politice, USL şi USP. Chiar dacă n-au câştigat nici o primărie, cei de la PP-DD au reuşit să obţină patru mandate de consilier judeţean şi 89 de mandate de consilier local. Culmea este că în nouă localităţi, unde este egalitate perfectă în consiliile locale între USL şi USP, consilierii PP-DD vor fi cei care vor înclina balanţa într-o parte sau alta.
Aceasta fiind situaţia după alegerile locale, urmează să vedem cum vor evolua lucrurile până la toamnă, când va avea loc “bătaia peştelui”, adică, alegerile parlamentare.

De ce a pierdut Mircia Muntean?

Acum, că se cunosc rezultatele finale ale scrutinului de duminică, ce putem să spunem? Felicitări învingătorilor, cinste învinşilor! Dar, fiindcă am fost un susţinător declarat al lui Mircia Muntean în bătălia sa electorală pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, bătălie pe care a pierdut-o, voi face câteva referiri la cele întâmplate.
Este clar că Mircia Muntean, cu toată experienţa pe care a acumulat-o în ale politichiei, a dovedit oarece naivitate în această luptă electorală. A dat dovadă de naivitate, crezând că doar charisma sa şi faima de primar care a transformat Deva dintr-o prăfuită urbe provincială, într-un oraş modern, la care se adaugă spectacolele gratuite oferite oamenilor şi strânsul a mii de mâini prin oraşele şi satele judeţului, îi vor fi suficiente ca să câştige bătălia  electorală cu contracandidaţii săi. A dat dovadă de naivitate, fiindcă n-a ţinut cont, în primul şi primul rând, de faptul că adversarii săi vor apela la orice mijloace pentru a-l învinge.
Era clar că principalul contracandidat al lui Mircia Muntean pleca din start cu două mari atuuri faţă de acesta: se afla deja la cârma judeţului şi avea în spate USL, o alianţă de partide aflată pe val, care reuşise să preia şi guvernarea. Era, de  asemenea, clar că Mircia a fost obligat ca în această bătălie să se alieze cu democrat-liberalii, în contextul în care PDL se afla în cădere liberă. Nu avea ce face, îi trebuia un aliat cu structuri în întreg judeţul, în condiţia în care UNPR exista doar cu numele în Hunedoara. Dar nu pot trece peste faptul că Mircia Muntean nu s-a gândit, el şi echipa sa de campanie, că adversarii săi, indiferent care au fost aceştia, pentru a câştiga, nu se vor da în lături de la nici o şmecherie, prin care să-i diminueze şansele. Şi nu şi-a luat măsurile necesare pentru a le contracara. Şi dau doar un singur, dar elocvent, exemplu de asemenea şmecherie, din păcate, permisă de lege, pe care, din neatenţie sau din alt motiv, Mircia şi oamenii din echipa sa n-au luat-o în calcul, nereuşind s-o contracareze. Înscrierea pe lista de candidaţi pentru preşedinţia consiliului judeţean a “clonei” Mircea Muntean, cu siglă aproape identică (USPe), care i-a furat lui Mircia peste 8.000 de voturi, şi i-a mai anulat alte câteva mii. Asta, ca să nu mai amintesc aici şi de alte asemenea metode, în urma cărora Mircia a pierdut, probabil, sute sau chiar mii de voturi şi, în final, alegerile. Dar, ca să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, trebuie să recunoaştem că învingătorul în scrutinul de duminică nu putea câştiga doar prin voturile pierdute de Mircia în urma acestor şmecherii. Este clar că şi el a avut un număr foarte mare de susţinători care i-au dat votul, astfel, n-avea cum să ajungă la scorul confortabil cu care a câştigat alegerile.
Ce ar mai fi de spus? Cu toată această înfrângere, cred că Mircia Muntean nu trebuie considerat un personaj terminat din punct de vedere politic, aşa cum declară adversarii săi. El a obţinut peste 81.000 de voturi, asta, fără să luăm în calcul pe cele 8.000, furate de “clona” sa şi cele alte câteva mii, anulate tot din acest motiv. Deci, este clar că Mircia a contribuit în mare măsură la scorul de peste 22 la sută obţinut de USP, adică uneperişti şi democrat-liberali, în judeţul nostru. În Deva, Mircia Muntean i-a învins categoric pe adversarii săi. Dacă va şti, în următoarele patru-cinci luni, să-şi menţină alături electoratul rămas fidel, din municipiul pe care l-a păstorit timp de 16 ani, atunci, acesta are toate şansele să ajungă din toamnă reprezentantul Devei în Parlamentul României.

De ce îl susţin pe Mircia Muntean?

Este o întrebare pe care multe persoane mi-au pus-o, unele direct, iar altele pe diverse căi. Celor care m-au întrebat, în timp ce ne aflam faţă-n faţă, le-am răspuns pe loc, dar celorlalţi le voi răspunde astăzi, prin intermediul rândurilor de mai jos.
Aşadar, de ce îl susţin şi voi vota cu Mircia Muntean? Ştiu că Mircia Muntean nu este un om perfect – dar cine-i perfect pe lumea asta? – că are păcatele lui, că unele lucruri din cele spuse de adversarii săi sunt adevărate. Dar, indiferent ce spun şi ce-i vor pune în cârcă detractorii săi, în aceste zile de aprigă bătălie electorală, nu pot să-i ia lui Mircia Muntean ceea ce a realizat în calitatea sa de primar al Devei, de prim gospodar al municipiului reşedinţă de judeţ. Sunt lucruri pe care nu doar devenii le văd şi le laudă, dar orice străin vine în acest oraş le apreciază. Sunt realizări pentru care Mircia Muntean va rămâne peste vremuri, ca unul dintre cei mai buni primari pe care i-a avut acest municipiu. Oricât s-ar strădui ţuţării lui Moloţ să-l denigreze şi să inducă în rândul cetăţenilor din Deva şi din judeţ, ideea că Mircia Muntean a fost o catastrofă pentru municipiu, că el a distrus acest oraş, nu vor reuşi să deformeze adevărul. Ceea ce s-a realizat în Deva, în cei 16 ani de când Mircia conduce Primăria municipiului, majoritatea din iniţiativa sa, sunt lucruri care nu pot fi acoperite cu calomnii şi minciuni, indiferent cât de insistente ar fi ele. Şi amintesc aici doar câteva, pe care eu le consider esenţiale pentru acest oraş.
Nu voi începe cu telecabina, pe care o consider deja un simbol al municipiului, împreună cu Cetatea, ci voi începe cu Piaţa Centrală. Toţi locuitorii Devei, ştim cum era Piaţa Centrală a oraşului înainte. Toţi o vedem cum este ea acum, o piaţă modernă, care asigură toate condiţiile pentru un comerţ civilizat, cu nimic sub nivelul pieţelor din vestul Europei. O piaţă cum puţine oraşe din ţară au.  Voi continua cu marile hypermarketuri de la ieşirea din Deva – Real, Metro, Praktiker – cu supermarketurile Kaufland, Billa, Lidl sau Profi, care ne-au schimbat obiceiurile, în ce priveşte cumpărăturile. Mai amintesc sensurile giratorii, care au fluidizat în mare măsură circulaţia auto într-un oraş cu tot mai multe maşini, Aqualand-ul, cartierul de locuinţe sociale de pe Dealul Paiului, parcul din cartierul Bejan şi fântâna arteziană muzicală din centrul oraşului, care se va inaugura peste câteva zile. Acestea sunt doar câteva din cele mai importante realizări pe care Mircia Muntean şi le poate trece pe răboj. Dar, pe lângă acestea, mai sunt multe altele, pe care nu mi le mai amintesc acum, dar sunt sigur că oamenii din Deva le ştiu. Culmea este că pentru aproape fiecare din investiţiile arătate mai sus, Mircia Muntean a trebuit să se bată ca un leu-paraleu cu adversarii săi, politici sau din găştile lor clientelare, care încercau să-i pună beţe în roate. În final, i-a învins, pentru că indiferent ce se spune despre el, toată lumea ştie că Mircia Muntean este un luptător.
Mircia Muntean a decis, după patru mandate consecutive, să plece de la cârma Devei. Aici şi-a făcut datoria de primar cu vârf şi îndesat. Candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Am decis să-l susţin, îl voi vota pentru ceea ce a făcut în Deva, deoarece ştiu că sub conducerea lui, judeţul are numai de câştigat. Îl voi vota, pentru că, în comparaţie cu ceea ce a făcut principalul său adversar, Mircea Moloţ – pe care-l cunosc, de asemenea, foarte bine! – între cei doi, este distanţă ca de la cer la pământ. Şi, trecând peste toate astea, îl votez pe Mircia Muntean şi pentru faptul că acesta nu este un fost informator al Securităţii, care şi-a început activitatea de turnător de pe băncile liceului şi a continuat-o şi când a ajuns dascăl. Or, între un delator de joasă speţă şi un om normal, cu merite, dar şi cu păcate, dumneavoastră pe cine aţi alege?

Bătălia pentru Deva

Obiectivul formaţiunilor politice antrenate în alegerile locale este câştigarea cât mai multor funcţii de preşedinţi de consilii judeţene, de primari şi de consilieri locali. Dacă vorbim de primari, bătălia se dă în primul rând pentru primăriile de municipii şi oraşe, dar nici cele de comune nu sunt de neglijat. Şi, fireşte, după consiliile judeţene, pe primul loc, din punct de vedere al importanţei acordate de competitori, al forţelor aruncate în lupta electorală, se situează primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ.
Dacă vorbim de Primăria Deva, în 10 iunie, electoratul din acest oraş este pus într-o situaţie nouă. Mircia Muntean, cel care a produs marea surpriză în 1996, fiind propulsat la 32 de ani, câţi avea pe atunci, pe fotoliul de edil şef al Devei – fiind ales, după aceea, fără prea mari emoţii, încă de trei ori la rând, în 2000, 2004 şi 2008 – a decis să renunţe la eşarfa de primar, să nu mai candideze pentru un al cincilea  mandat. El a preferat să intre în competiţia electorală cu fostul său tovarăş de partid, Mircea Moloţ, pentru preşedinţia consiliului judeţean. Nu vom comenta de ce a renunţat Mircia Muntean la Primăria Devei, deşi avea şanse reale să obţină încă un mandat. Important este că din bătălia pentru municipiul reşedinţă de judeţ, a dispărut cel mai puternic competitor, omul care, indiferent ce spun detractorii săi, a schimbat uimitor de bine faţa şi statutul oraşului şi care, repet, câştiga fără probleme şi al cincilea mandat.
Aşa stând lucrurile, devenii sunt puşi acum într-o mare dilemă. Pe cine să-l aleagă primar în locul lui Mircia? Nu că n-ar trăi în Deva persoane care ar merita să fie alese în fruntea comunităţii. Oameni competenţi, buni gospodari, energici şi dispuşi să facă treabă, poate chiar mai multă şi mai bună ca Mircia Muntean. Sunt convins că, dacă ar fi să alegi, ai avea pe cine alege. Problema-i că acei oameni, din motive obiective sau subiective, nu intră în politică, preferă să-şi vadă de afacerile lor, de slujbele, de viaţa lor. Şi, după câte ne-au arătat cei care au ajuns să formeze clasa politică românească în aceşti 22 de ani, nici nu sunt de condamnat.
Aşadar, electoratul devean va trebui să aleagă, probabil, pe unul dintre actualele personaje politice locale. Cert este că, deocamdată, şi-au anunţat oficial candidatura pentru jilţul de primar al Devei, doar două persoane. Importante, zic, dacă avem în vedere funcţiile pe care le deţin la nivel politic şi electoratul pe care-l au în spate. Este vorba de fostul subprefect Dorin Gligor, preşedintele filialei judeţene a PDL şi de Petru Mărginean, liderul conservatorilor hunedoreni. Mai ştiu şi alte persoane care aspiră la fotoliul lăsat liber de Mircia Muntean – cum ar fi, de pildă, fostul viceprimar Florin Oancea, care va candida din postura de independent – dar cum încă nu şi-au anunţat public candidatura, prefer să nu le iau în calcul, deocamdată.
Oricum, chiar dacă vor mai apărea şi alţi candidaţi, înclin să cred că bătălia pentru primăria deveană se va da între Dorin Gligor şi Petru Mărginean, primul candidând din partea USP şi al doilea, din cea a USL. Spun că bătălia se va da între cei doi, deoarece nu cred că va apărea în competiţie vreun Făt-Frumos pe cal alb, care să obţină majoritatea voturilor devenilor.
Fără îndoială, va fi o bătălie electorală grea, fiecare dintre cei doi candidaţi amintiţi mai sus având avantaje, dar şi dezavantaje unul faţă de celălalt. Le voi aminti aici, deşi acestea sunt doar teoretice, în final, contând cât de mult şi cum munceşte fiecare, pentru a-i convinge pe locuitorii Devei că el merită votul lor. Astfel, Petru Mărginean are avantajul că este candidatul USL, uniune aflată acum pe val, şi că mai are în spate şi un canal TV local – chiar două, dacă avem în vedere şi televiziunea lui Moloţ – care-l promovează permanent. Dezavantajul lui Mărginean – şi nu-i de nebăgat în seamă! – este că el a mai candidat la Primăria Deva, dar şi la alte funcţii, fără succes însă, fiind perceput de oameni ca un perdant. Dorin Gligor are dezavantajul că reprezintă actualele partide aflate la guvernare, PDL şi UNPR, chiar dacă sub o nouă umbrelă, formaţiuni care nu se mai prea află în graţiile electoratului. Are în schimb avantajul că este, totuşi, o figură relativ nouă pentru electoratul devean, neuzată ca şi ceilalţi. Dar, marele său avantaj faţă de contracandidatul său este că va merge în tandem cu Mircia Muntean, care va face pe dracul ghem, pentru a-l impune pe aliatul său în ochii alegătorilor deveni. Acestea fiind zise, nu ne mai rămâne decât să aşteptăm ziua de 10 iunie, pentru a vedea cine va fi noul primar al Devei.

Ia să vedem ce mai spune poporul!

Din textele postate pe site-ul ediţiilor online ale cotidianului nostru, nu o dată, am constatat că unii dintre cititori – subliniez, doar unii – fac comentarii de bun simţ, argumentate, uneori chiar mai inspirate decât ale noastre. Aşa stând lucrurile, ne-am gândit că ar fi bine ca pe unele dintre acestea să le facem cunoscute tuturor cititorilor noştri, nu doar celor câteva mii, care citesc MESAGERUL HUNEDOREAN doar pe internet. De fapt, aceste comentarii, unele inspirate, altele mai puţin inspirate, unele partizane, altele echidistante, unele răutăcioase până la calomnie, altele ca apa sfinţită, reprezintă o parte a ceea ce strămoşii noştri romani numeau “vox populi”, adică vocea celor mulţi, a poporului. Mai precis, este vocea oamenilor din judeţ, din ţară şi din întreaga lume – după cât am constatat, din ce în ce mai mulţi – care ne citesc doar online. Aşa că astăzi, vom publica două din comentariile postate la articolele noastre de către “Apostol” – nu ştim dacă numele este real sau este doar un pseudonim? – un cititor care şi-a făcut apariţia de scurtă vreme pe site-ul cotidianului nostru.
Precizăm că nu am făcut nici o intervenţie pe text – de altfel, el poate fi vizionat de oricine pe site-ul ziarului. Mai subliniem că publicarea acestor opinii la rubrica de faţă nu înseamnă că ele reprezintă neapărat şi poziţia noastră la aspectele semnalate de cititor, ci doar faptul că, aşa cum am dovedit-o mereu, suntem partizanii deplinei libertăţi de exprimare.
Apostol spune:
13 aprilie 2012 la 8:51
Ştiu că îmi veţi spune că la alegerile locale se votează omul, nu partidul. Şi aşa e! Un bun gospodar face treabă bună indiferent de partidul din spatele lui.
Eu am însă o mare dilemă: nu am reuşit de 20 de ani încoace, de când asociaţia asta numită UDMR există (că partid nu e!), nu am reuşit să găsesc măcar UNUL din UDMR care să vorbească despre România, despre cetăţenii români şi viitorul lor. TOŢI, dar absolut TOŢI au ca singură preocupare păstrarea identităţii maghiare, a limbii, a obiceiurilor şi tradiţiilor lor. Nu pot uita discursul lor superior despre autonomie pe criterii etnice şi nici răul pe care l-au făcut imaginii externe a României în anii 90, când se plângeau de o adevărată prigoană la care sunt supuşi aici. Este vorba, aşadar, de o formaţiune ideologică închisă, care reprezintă exclusiv interesele comunităţii maghiare. Ceea ce e foarte bine pentru ei, să fie sănătoşi! Însă, cum să ne raportăm noi la un candidat UDMR pentru primăriile din Hunedoara sau Deva?
Cu tot respectul pentru poporul vecin, un candidat UDMR în România este nepotrivit din punctul meu de vedere din considerentele de mai sus. Cred că trebuie să mai treacă ani buni până când un etnic maghiar din UDMR să poată avea încrederea locuitorilor dintr-un municipiu românesc pentru a fi votat primar. Principiul majorităţii trebuie să funcţioneze în democraţie. Cel mai bun primar este cel care reprezintă nevoile şi aspiraţiile majorităţii. Eu nu pot fi convins că un candidat UDMR se poate ridica la acest nivel de aşteptare. Şi nu din vina românilor, ci din cauza îngustimii de agendă a UDMR. (comentariu la articolul “Doctorul Barna Bende, candidatul UDMR şi al USL la Primăria Hunedoara”, publicat în ediţia din 13 aprilie 2012 a ziarului)
Apostol spune:
16 aprilie 2012 la 7:55
Ies la iveală tot mai mult tensiunile din USL. Ceea ce trebuia să fie alternativă la PDL şi Băsescu se dovedeşte pe zi ce trece un proiect născut mort. Nistor şi Moloţ nu vor fi niciodată parteneri loiali. Sunt ca doi hoţi care se prind reciproc cu mâna în buzunarul celuilalt, dar visul de putere îi face pe amândoi să tacă. Deocamdată.
Primăria Hunedoara este, de departe, cel mai tensionat teritoriu de luptă. Hada, primarul liberal cu cele mai proaste rezultate, iese din istorie cu un scandal care va zgudui USL-ul hunedorean. Dacă Moloţ va merge pe mâna lui Hada, îşi va pune în cap PSD-ul şi va pierde din oricum puţinele lui voturi din Hunedoara. Dacă merge cu ungurul Bende, dă dovadă de slăbiciune şi de oportunism, trădându-şi colegul aflat la greu pentru un presupus capital electoral al maghiarilor. Dacă merge cu un pesedist, îşi pune în cap organizaţia PNL, al cărei preşedinte judeţean este, pentru că, după ce a cedat Deva, cedează şi Hunedoara.
Oare nu a venit momentul ca Moloţ să NU se mai călăuzească după dictonul olimpic „Ai câştigat, continuă! Ai pierdut, continuă!”? Poate că cel mai nobil gest al omului politic Moloţ ar fi să iasă din competiţie după ce a reuşit contraperformanţa de a pierde cam jumătate din poziţiile pe care le deţinea PNL pe vremea lui Mircia Muntean. După 8 ani de preşedinţie a Consiliului Judeţean, cred că a epuizat toate proiectele pe care era capabil să le genereze.
Nu ştiu dacă şi cât ţine Moloţ la partidul lui, dar sunt convins că cel mai mare bine pe care i-l poate face e să renunţe la candidatura şi la funcţiile deţinute. Vremurile s-au schimbat, trebuie să se schimbe şi garniturile. Pur şi simplu, Moloţ e un personaj din trecut, care se încăpăţânează să ocupe o poziţie nepotrivită pentru el. (comentariu la articolul cu titlul “Cine va fi, totuşi, candidatul USL pentru Primăria Hunedoara”, publicat în ediţia din 7 martie 2012 a ziarului)

UDMR, în concubinaj cu USL

Până la această oră, patru politicieni locali şi-au făcut publică, într-un fel sau altul, intenţia de a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara, la alegerile locale din 10 iunie. Este vorba de liberalul Mircea Moloţ, preşedintele în exerciţiu al instituţiei amintite, de Mircia Muntean, primarul Devei, de Haralambie Vochiţoiu, liderul filialei PP-DD din judeţ şi de Costel Avram, preşedintele organizaţiei judeţene a PRM, vicepreşedinte al consiliului judeţean. Mai mult ca sigur că, până în ziua începerii oficiale a campaniei electorale, vor mai apărea şi alţi candidaţi. Dar pentru oricine cunoaşte cât de cât situaţia politică din judeţ, este clar că bătălia pentru preşedinţia forului legislativ judeţean se va da între cei doi foşti tovarăşi şi prieteni, acum, adversari înverşunaţi: Mircea Moloţ şi Mircia Muntean. Indiferent ce iluzii îşi vor face ceilalţi candidaţi, aceştia pot doar să influenţeze, într-o măsură mai mare sau mai mică, rezultatul scrutinului, luând din voturile unuia sau altuia dintre cei doi.
Sondajele făcute de ambele tabere, şi cea a USL, al cărei candidat este Moloţ, şi cea a USP, al cărei candidat este Muntean, dar şi de organizaţii neutre, arată o situaţie destul de echilibrată. În unele sondaje, Moloţ conduce cu câteva procente în intenţiile de vot,  în altele, Muntean. Sunt şi sondaje în care ei se află, practic, umăr la umăr, dar şi sondaje dezechilibrate, în care diferenţele în favoarea unuia sau a celuilalt sunt de peste 25 la sută. Personal, cred că scorul la această dată este foarte strâns, cu un uşor avans pentru Mircia Muntean.
Până cu o săptămână în urmă, puneam pariu că, în final, Mircia Muntean va câştiga bătălia de la urne cu actualul preşedinte al Consiliului Judeţean. Dar, de săptămâna trecută, de când în judeţul nostru – şi se pare că şi în alte judeţe din ţară – UDMR a bătut palma cu USL pentru susţinerea reciprocă în alegeri, Mircia Muntean pare să aibă o mică problemă. De ce spun asta? Până acum, la toate cele patru scrutinuri, în care a candidat pentru Primăria Devei, Muntean s-a bazat şi pe voturile maghiarilor din Cristur, din Sântuhalm şi din Deva. Este vorba de un electorat disciplinat, care se prezintă la urne şi votează persoana care i-a fost indicată de conducerea UDMR. Nu ştim exact cât au atârnat în balanţă cele câteva sute de voturi ale maghiarilor în alegerea sa de patru ori ca primar al Devei, dar şi ele au contat. Acum însă, când candidează la preşedinţia Consiliului Judeţean, Mircia Muntean are nevoie şi de voturile maghiarilor – aproximativ 7.000 la nivel de judeţ, deşi nu se ştie dacă toţi vor şi ajunge la urne – deoarece ele pot face diferenţa dintre el şi contracandidatul său. De bună seamă că el conta într-o mică sau mai mare măsură pe aceste voturi, întrucât UDMR face parte din coaliţia aflată la guvernare, împreună cu PDL şi UNPR. Deci, firesc ar fi fost ca maghiarii din judeţ să meargă la aceste alegeri locale alături de USP, unde să se susţină reciproc. Dar, iată, s-a produs defecţiunea. Nu în judeţ s-a produs aceasta, ci sus, la nivel naţional. Ştim şi motivul care i-a determinat pe udemerişti să facă pasul înapoi şi să înceapă tratativele cu USL. Nu este momentul să-l amintim acum, el va face, dacă va mai fi cazul, subiectul altui comentariu.
Vă daţi seama că această reorientare a UDMR către USL le-a picat tare bine lui Mircea Moloţ şi social-liberalilor hunedoreni, deoarece ştiu şi ei că bătălia cu Mircia Muntean va fi foarte grea şi poate fi chiar pierdută. Ca urmare, Moloţ l-a executat fără să clipească pe primarul în funcţie al Hunedoarei, Ovidiu Hada, trimiţându-l să numere plopii, deşi tot el a fost cel care l-a impus la nivelul conducerii naţionale drept candidatul USL la Primăria Hunedoara.  Aşa că, pare-se, jocurile sunt făcute. Barna Bende, reprezentantul UDMR, va candida, ca independent, la Primăria Hunedoara, susţinut de USL. După această întoarcere cu 180 de grade a udemeriştilor, ar fi posibil ca Moloţ să doarmă oarecum mai liniştit.
Desigur, nu-i un capăt de ţară această decizie a udemeriştilor din judeţ de a merge alături de USL. Totuşi, pentru a echilibra balanţa, lui Mircia Muntean şi celorlalţi candidaţi ai USP nu le rămâne decât să-şi mobilizeze la maximum electoratul fidel să iasă în număr cât mai mare la urne şi, mai mult, să-i atragă şi pe alegătorii indecişi de partea lor.

Duhovniceasca epistolă episcopală către primarul cel aducătoriu de blasfemii

Alarmă mare, alarmă de grad zero, în legiunea  liberală din al nostru judeţ. Mircia Muntean, fostul conducător al liberalilor hunedoreni – căruia, profitând de neatenţia sa, câţiva tovarăşi şi prieteni i-au tras scaunul de preşedinte de sub fund, ca mai apoi să-l izgonească şi din partid – cică s-a hotărât: va candida la alegerile din vară la preşedinţia Consiliului Judeţean.
Aoleu, fraţilor, ce ne facem, că „nebunul” este în stare să ne facă pocinogul – au prins a se văita cei câţiva granguri liberali din judeţ, băgaţi de urgenţă în şedinţă de mai marele lor şef local. Dacă turbatului i s-a pus pata pe fotoliul şefului, atunci avem o problemă. Buldozer cum îl ştim, “zăpăcilă” în trei luni ară judeţul de la nord la sud şi de la est la vest şi-i în stare să ne fure electoratul, pe care şi aşa, cu greu îl ţinem lângă noi. Deci, musai să-l bumbăcim rapid şi pe toate laturile, să-i dăm la gioale până-i trece pofta de şefie la judeţ.
Bine, bine, dar cum facem, pe ce punem iute mâna, ca să-l pocnim direct în tărtăcuţă pe turbat, să nu-şi mai revină vreo lună de zile. Băi, staţi aşa, mi-a venit o idee trăznet, sare cu gura unul din locotenenţii baciului liberal. Să apelăm la vlădica. Bagă-i şefule un telefon lui Preasfinţitul, să ne ajute şi el, că şi tu l-ai ajutat din greu.
Şi uite aşa, a apărut pe mail-urile redacţiilor din judeţ, taman în preziua de Dragobete – dar la vreo 12 zile după ce primarul Mircia Muntean a “oficiat”, la complexul Aqualand, şugubeţele sale “căsătorii de probă”, pe care de vreo 10 ani le tot face de Sf. Valentin, spre bucuria perechilor de tineri şi amuzamentul mulţimii de gură-cască – scrisoarea deschisă în care primarul este tras de urechi cu vorbe duhovniceşti, dar în stil kominternist. Scrisoare din care redăm în continuare câteva paragrafe, spre elucidarea cititorilor:
Domnule Primar,  
Vă scriu aceste rânduri din pricina preţuirii şi a dragostei pe care v-o port, dar şi din grija părintească şi duhovnicească cu care sunt dator înaintea lui Dumnezeu pentru toţi cei încredinţaţi mie spre păstorire(…)
Dragobetele, din sărbătoare a iubirii neprihănite, ce înalţă tinereţea în bucuria supremă de a fi, este transformat într-un jalnic concubinaj al desfrânării! Cine şi de ce o face? Cine sunt cei care dezbracă iubirea de sfinţenie şi o rezumă la instinctele unei discoteci?
Generaţiile vârstnice, datoare să vegheze ca duhul creştin românesc să nu moară în copiii noştri, se transformă în jalnici agenţi matrimoniali de o zi. Primarul – omul reper moral, intelectual şi gospodăresc al unei comunităţi, părintele fără veşminte preoţeşti al celor din „parohia”(primăria) ce i-a fost încredinţată – joacă rolul unui oficiator al unei iubiri şi căsătorii de probă! Normalizează, adică, alungarea lui Hristos din cetate!
Domnule primar, oricare ai fi, aceasta este o blasfemie! O blasfemie împotriva lui Dumnezeu atunci când participi şi sapi la temelia instituţiei sacre a familiei creştine, încheind căsătorii de o zi! Este o blasfemie împotriva neamului românesc, a identităţii sale, exprimată şi în sărbătoarea Dragobetelui, atunci când sanctifici iubirea redusă la concubinajul de o noapte! Este o crudă blasfemie împotriva iubirii, căci iubirea singularizează pe om în rândul tuturor formelor de existenţă şi înveşniceşte comuniunea între doi tineri !
Te-ai gândit vreodată că cei doi tineri cărora le oficiezi curvia de o zi ar putea fi copiii sau nepoţii tăi?! Nu te cutremuri de judecata istoriei pe care o scoţi din devenirea românească şi creştinească de dragul a 30 de arginţi (adică voturi) ?! (…)
Semnează Biroul de Presă al Episcopiei Devei şi Hunedoarei“
Deci, i-au zis-o afurisitului, să ştie tot norodul hunedorean pe partea cui joacă slujbaşii Domnului. Numai că, ştiţi cum vine vorba, socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă. După trimiterea scrisorii deschise, cei care au iniţiat-o, precum şi scribii de la Episcopie şi-au dat iute seama că reacţiile n-au fost cele scontate. Ba dimpotrivă, cei din presă i-au luat la ochi şi au început să măcăne faţă de această imixtiune a bisericii în lupta politică. Aşa că, onor Episcopia a încercat să dreagă iute busuiocul. Şi a transmis, fuga-fuguţa,  două comunicate de presă, prin care, pe de-o parte încercau să ne convingă că scrisoarea nu-i era, vezi doamne, adresată primarului Mircia Muntean, ci tuturor primarilor din judeţ, care ar oficia asemenea căsătorii de probă, iar pe de altă parte, că demersul Episcopiei Devei şi Hunedoarei este unul care s-a dorit a fi exclusiv moral şi duhovnicesc, fiind lipsit de orice conotaţie de natură politică.
Culmea ipocriziei este însă alta. În comunicatul lor, slujbaşii Episcopiei nu doar că încearcă să arunce pur şi simplu pisica moartă în ograda presei, dar caută să ne mai şi intimideze, scriind că “acţiunile de presă care deturnează scopul şi sensul demersului nostru, încercând să-i imprime o conotaţie politică pe care noi nu am dorit-o şi nu o dorim în nici un fel, considerăm că sunt intolerabile şi contravin întru totul profesiei şi deontologiei jurnalistice”. Deci, în concluzie, jurnaliştii sunt de vină, afurisiţii de ei, că au dat o conotaţie politică demersului exclusiv duhovnicesc al Episcopiei.
Prea cucernici slujbaşi ai Episcopiei Devei şi Hunedoarei, cu scrisoarea deschisă şi cu cele două comunicate care i-au urmat, chiar că ne-aţi băgat în ceaţă. În ce, Doamne, iartă-ne, să mai credem? În ce face popa sau în ce zice popa?

O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri! (II)

Nu ştiu dacă această scoatere la bătaie a lupilor tineri ai partidului a fost o decizie pe care Traian Băsescu şi liderii PDL au luat-o pe moment, sau ea a fost pregătită de câteva luni bune. Chiar dacă, la depunerea jurământului de către membrii noului Cabinet, preşedintele Băsescu a ţinut să precizeze că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca premier a fost antamată cu câteva luni în urmă între el şi fostul prim-ministru Emil Boc, părerile rămân împărţite. Unii analişti şi comentatori susţin că ea a fost luată pe genunchi, în disperare de cauză, alţii că a fost gândită şi pregătită de prin vară, de când ar fi trebuit să demisioneze Guvernul Boc. Oricum, a fost o decizie inspirată. Argumentele? Iată câteva. Dacă rămâneau în guvern tot aceeaşi miniştri, nu era bine, atât din punct de vedere al imaginii publice – aceeaşi Mărie cu altă pălărie! -, cât şi a faptului că foştii miniştri erau deja erodaţi, nu mai puteau aduce suflul nou, necesar în această perioadă grea, în care trebuie menţinută şi întărită stabilitatea economică a ţării şi, în acelaşi timp, luate măsuri care să ducă la creşterea veniturilor populaţiei. Cred că tânărul premier Ungureanu şi echipa lui de lupi tineri, promovaţi acum din linia a doua în prima linie, chiar au suflul necesar şi ambiţia de a dovedi de ce sunt în stare. Ei pot face treabă bună, dar cu o condiţie. Să fie lăsaţi s-o facă, să nu li se dea peste mână de către cei care i-au pus în guvern. Apoi, prin această mutare, persoanele de la vârful PDL care se aflau în guvern, începând cu Emil Boc, continuând cu Elena Udrea, Sulfina Barbu, Traian Igaş şi ceilalţi, dispărând din prim-plan, nu vor mai fi ţintele predilecte ale criticilor populaţiei şi ale opoziţiei. Acestea vor putea liniştite să se ocupe în teritoriu de revitalizarea şi pregătirea organizaţiilor locale ale partidului pentru alegeri.
Acestea fiind zise, nu-i de mirare că unul din cei doi  copreşedinţi ai USL, mai exact Crin Antonescu, a turbat când a  aflat mişcarea marinarului de la Cotroceni şi a pedeliştilor. Ştie el ce ştie. şi tot de aceea, activiştii USL, posturile tv şi ziarele aservite Uniunii au pus toată artileria pe noul premier şi pe miniştrii săi, numindu-i guvern de marionete, guvern second hand sau guvern-grădiniţă.
În încheiere, un singur lucru ar mai fi de spus: nu ar fi normal ca acest guvern să fie lăsat să lucreze, cel puţin câteva luni, şi după aceea să începem să ne dăm cu părerea?
P.S. – De apreciat prestaţia din ultima vreme a liderului PSD, Victor Ponta. Săptămâna trecută, în Parlament, la acordarea votului de învestitură Guvernului Ungureanu, acesta a avut din nou un  discurs civilizat, echilibrat şi elegant, prin care şi-a exprimat opiniile şi propunerile faţă de noul premier şi Cabinetul său.