În cadrul unui concurs naţional oficial, desfăşurat duminică la Rm. Vâlcea, numit ,,Memorialul Octavian şi Viorica Enescu”, atleta deveană Florentina…
Sala Sporturilor din municipiul Deva a fost din nou gazda întrecerilor de gimnastică aerobică, având genericul Cupa Cetăţii.
Astăzi, 13 mai, începând cu ora 18:00, la Sala Sporturilor din Deva se desfăşoară meciul retur al barajului pentru accederea…
Peste 400 de karateka s-au întrecut la finalul săptămânii trecute, la cea de a 40-a ediţie a Concursului Internaţional interdisciplinar…
Boxerii de la CS Hunedoara şi de la CS Dacia Orăştie au participat cu succes la Campionatul Naţional de Cadeţi,…
Cele două echipe din judeţul Hunedoara, aflate în zona fierbinte a clasamentului, pe poziţii de retrogradare, au abordat partidele din…
Sportivii legitimaţi la secţia de lupte libere din cadrul CSŞ Petroşani au participat la Campionatul Naţional Şcolar de la Sfântu…
La finalul acestei săptămâni, Sala sporturilor din municipiul Deva va fi din nou gazda întrecerilor din cadrul tradiţionalei competiţii internaţionale,…
Incredibil de slab se prezintă ambele echipe din judeţ, care evoluează în seria a IV-a a Ligii a III-a. Deşi…
În perioada 3-5 mai, la Baza Anena din Aninoasa s-au desfăşurat întrecerile dotate cu Cupa Federaţiei la tir arcul. Competiţia…