Un număr de 267 de gimnaste și gimnasti juniori,din 37 de țări își vor disputa, la Munchen, între 11-21 august,…
Vineri seara, pe terenul sintetic de la Stadionul „Cetate” din Deva s-au întâlnit, într-un nou joc amical, CSM Deva și…
Federația Română de Fotbal a anunțat sâmbătă, 6 august, meciurile din Turul 1 al noului format al Cupei României, ediția…
Clubul de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a fost sancţionat de UEFA cu amendă de 10.000 de euro pentru rasism,…
Prima ședință a Consiliului de Administrație a FR de Handbal sub coordonarea noului președinte, Constantin Din a durat circa 11…
Vești dintre cele mai bune vin din zona tenisului de câmp. Capitala României, Bucureştiul, va avea din nou un turneu…
Astăzi, de la ora 18.00, echipa CSM Deva va întâlni, într-o nouă partidă amicală, de pregătire, nou promovata Retezatul, în…
În urma unei inițiative comune, a Federației Române de Gimnastică și a Clubului Sportiv Dinamo, sala de gimnastică din Complexul…
Echipa Aurul Brad a avut programat un meci amical de pregătire în compania formației de liga secundă, Politehnica Timișoara. Timișorenii…
Sabrina Maneca Voinea (foto) face parte din actuala generație de gimnaste, care bate la porțile Jocurilor Olimpice din 2024, și…