Campionatul ligii secunde continuă la finalul de săptămână cu partidele din cadrul etapei a treia, după următorul program: Sâmbătă, 19…
Ultima etapă de Cupă Mondială - Hyundai Archery World Cup 2023, la tir cu arcul, a debutat la Paris, fiind…
Clubul Sportiv Alpa din Deva a organizat cea de-a șaptea ediție a competiției de tenis de câmp pentru juniori, dotată…
În aceste zile se desfășoară, în Bulgaria, două importante competiții internaționale de radio orientare. Este vorba despre Campionatul Balcanic și…
Înscrisă în campionatul Ligii a III-a de fotbal feminin, formația care va participa în campionat sub culorile CSM Deva a…
Etapa a patra din cadrul Campionatului Național de Super Rally 2023 a reunit la start 30 de piloți din top…
Grupa de fotbaliști juniori născuți în 2012 a participat la un turneu organizat pe litoral și la care au participat…
Continuând seria cantonamentelor itinerante, cu verificări departe de casă, conducerea tehnică a lotului național de gimnastică a decis să facă…
A fost efectuată tragerea la sorți pentru următoarele competiții care se vor organiza la nivelul județului. În Liga a IV-a,…
Claudiu Sav Corvinul s-a întors la Hunedoara cu un punct din prima deplasare a noului sezon din liga secundă. A…