Din ciclul de prezentări dedicate marilor personalităţi culturale, pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul generos al Consiliului…
Fostul ortac, în prezent pensionar, fusese condamnat la Judecătoria Petroșani la o amendă penală pentru o infracțiune de lovire și…
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al…
Un fost ortac din municipiul Lupeni a fost buzunărit într-un bar din municipiu, după ce a băut până n-a mai…
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Hațeg fac cercetări în cazul a doi tineri bănuiți că ar fi sustras mai multe…
Dacă vă numărați printre persoanele care adoră să se trezească înconjurate de mirosul cafelei proaspăt râșnite și vă doriți ca…
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primul trimestru din 2025, comparativ cu trimestrul similar din 2024, ca serie brută,…
Călătorii care caută destinaţii inedite şi încărcate de istorie pot alege, începând din această vară, traseul "Legendă şi piatră -…
Doi tineri, unul din Petroșani, iar celălalt din Tg. Jiu, au reușit să fure din magazinul aflat într-un complex comercial…
Poliţiştii Serviciului Investigarea Criminalităţii Economice Hunedoara au pus în aplicare, marţi, şase mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Hunedoara şi…